• Decizia este definitivă
  • În primă instanță, Tribunalul Bucuresti l-a condamnat la 3 ani de inchisoare cu suspendare
  • Gheorghe Burnei ar fi prelevat de la pacienții copii, fără consimțământul aparținătorilor, țesut osos și ligamente

Medicul Gheorghe Burnei a fost condamnat de Curtea de Apel București la 2 ani și șase luni de închisoare cu suspendare în dosarul în care era acuzat de luare de mită. Decizia magistraților este definitivă.

„Condamnă pe inculpatul Burnei Gheorghe (20 de acte materiale) la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, faptă din perioada mai-decembrie 2016”, se arată în decizia judecătorilor.

În primă instanță, Tribunalul Bucuresti l-a condamnat la 3 ani de inchisoare cu suspendare pentru luare de mita in forma continuata.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Acuzațiile procurorilor

Procurorii au arătat că medicul Gheorghe Burnei îi convingea pe părinți de dificultatea obținerii protezelor și le impunea să le cumpere, pe cheltuiala lor, de la o firmă apropiată lui, „ameninţându-i că nu le va opera copilul dacă nu se conformează”. Asta în condițiile în care acele dispozitive ar fi putut fi obținute gratuit de spital. Astfel, susține Parchetul, Gheorghe Burnei ar fi obținut beneficii de la patronul respectivei firme.

Din înscrisurile descoperite la sediul SC A SRL (facturi etc.) coroborate cu aspecte din declarația lui G.M rezultă că acesta din urmă i-a plătit inculpatului și membrilor familiei sale mai multe deplasări în străinătate în vacanță sau pentru participarea la congrese”, se notează la dosar.

În dosar se notează despre operații care ar fi fost făcute pe afecțiuni inventate de medic astfel încât să „își continue experimentele”.

Numeroase operații nu sunt adecvate problemelor medicale pe care le au copiii. Mai mult, pentru unii copii inculpatul inventează probleme de sănătate inexistente. Inculpatul efectuează de multe ori intervenții chirurgicale cu mult disproporționate în raport cu problema reală. Efectuează intervenții chirurgicale și acolo unde acestea nu se impun în raport cu situația sau cu vârsta copilului, implantează sisteme și proteze care nu sunt necesare sau le implantează greșit. În cazul altor copii ai căror părinți nu realizează că, de fapt, copilul a fost supus unui experiment eșuat, inculpatul continuă să îi opereze sub pretextul că le remediază operațiile, dar în realitate continuă experimentele. Cu toate că procedează în această manieră, inculpatul nu are scrupule să primească sume de bani cu titlu de mită de la părinții copiilor operați”, mai susțin procurorii.

La dosar au existat probe, inclusiv înregistrării ambientale, filmări, pentru 15 presupuse fapte de luare de mită. Procurorii susțin că în unele cazuri banii ar fi fost pretinși și primiți anterior operației și ar fi fost mascați prin încheierea unor contracte de donații.

Gheorghe Burnei ar fi prelevat de la pacienții copii, fără consimțământul aparținătorilor, țesut osos și ligamente, fără respectarea normelor în vigoare din domeniu. La dosar ar exista probe care indică faptul că astfel de țesuturi au fost folosite ca transplant pentru alți copii, deși ar fi fost ținute anterior în condiții improprii.

„Cu ocazia percheziției acestea au fost descoperite în condiții total improprii – în congelatorul unui frigider de uz casnic situat într-un spațiu comun. Alături de aceste țesuturi se găseau mâncare, băuturi alcoolice, diferite alte produse alimentare. Din primele date țesuturi astfel prelevate și păstrate au fost deja folosite ca transplant pentru alți copii, cele descoperite la percheziție urmând a avea o destinație similară. Aceste aspecte sunt cu atât mai grave cu cât spitalul și inculpatul aveau posibilitatea legală de a apela la banca de țesuturi pentru a realiza transplanturi într-un mod legal și sigur pentru starea de sănătate a pacienților. Având în vedere cele descoperite a fost solicitat sprijinul unui specialist din cadrul Agenţiei Naţionale de Transplant”, spun procurorii.

Cele 15 fapte de luare de mită pe care procurorii susțin că le au probate la dosar ar fi început din luna septembrie a acestui an. Urmărirea penală s-a început, in rem, încă de pe 28 septembrie, după ce mama unei fetițe a depus sesizare în care spunea că, printr-o „soră”, medicul Gheorghe Burnei i-a solicitate suma de 4.000 de euro pentru a-i procura și pentru a-i instala micuței o tijă metalică.