• Aneeqa Ateeq, în vârstă de 26 de ani, a fost condamnată la moarte.
  • Aceasta a publicat pe Whatsapp un status blasfemic la adresa Profetului Mohamed.
  • Femeia a fost arestată în mai 2020, iar miercuri a primit sentința cu moartea.

O femeie pakistaneză, condamnată la moarte pentru publicarea unui status blasfemic pe Whatsapp. O femeie din Pakistan a fost condamnată la două decenii de închisoare, iar miercuri aceasta a primit sentința cu moartea, după ce a trimis pe Whatsapp un text blasfemic și unele caricaturi ale Profetului Mahomed. În Pakistan, în jur de 80 de personae sunt închise din aceeași cauză.

Aneeqa Ateeq, xcare are vârsta de 26 de ani, a fost arestată în luna mai a anului 2020 și a fost acuzată că a postat „materiale blasfemice” ca statut pe WhatsApp, potrivit unui rezumat emis de instanță, citat de The New Arab.

Atunci când un prieten a îndemnat-o pe Aneeqa să schimbe statusul, ea i-a transmis în schimb materialul, conform aceluiași raport al instanței. Sentința a fost anunțată în orașul de garnizoană Rawalpindi, instanța ordonând ca ea să fie „spânzurată până la moarte”.

Recomandări

X PERCEPE O NOUĂ TAXĂ
FACEM ECONOMIE LA ELECTRICITATE
MEGHAN ÎȘI LANSEAZĂ NOUL BRAND
MOMENTUL ATACULUI
TAYLOR SWIFT AR PUTEA DEVENI ȘI ACTRIȚĂ
ESA CREEAZĂ O ECLIPSĂ ARTIFICIALĂ

Islamul interzice caricaturile la adresa Profetului Mohamed.

În Pakistan, în jur de 80 de persoane sunt închise pentru blasfemie. Dintre acestea, jumătate riscă pedeapsa cu închisoarea pe viață sau pedeapsa cu moartea, potrivit Comisiei SUA pentru libertatea religioasă internațională.