• Raed Arafat, șeful DSU, a anunțat că pompierii vor verifica stațiile GPL din toată țara.
  • Chestorul Bogdan Despescu a solicitat o evaluare privind activitatea stației GPL pentru a afla dacă operatorul economic a respectat prevederile legale.
  • Trei autospeciale ISU rămân la stația GPL din Crevedia pentru a asigura zona.

UPDATE ORA 17.50 DNA a început un dosar penal pe tragedia de la Crevedia

UPDATE ORA 17.30 Parchetul general anunță primele măsuri

Declarații Alexandru Florin Florența, procuror general:

  • Dosarul urmărește acțiunea de distrugere din culpă
  • se desfășoară mai multe percheziții la locuințele celor care dețin firma
  • vom verifica modul în care s-au efectuat controalele și s-a autorizat punctul de lucru

UPDATE ORA 17.00

La ora 18.00 este planificat un nou zbor cu o aeronavă MApN pentru transferul a doi pacienți către Lubeck, Germania, anunță MApN.

UPDATE ORA 16.00

Declarațiile Ministrului Sănătății, Alexandru Rafila:

Recomandări

CUM PUTEA FI EVITAT RĂZBOIUL RUSO-UCRAINEAN?
XI JINPING RESTRUCTUREAZĂ ARMATA
PAPA VIZITEAZĂ O ÎNCHISOARE DE FEMEI
IOHANNIS CAUTĂ JOB LA C.E.
LIGHT MAKES YOU FEEL BETTER
BEYONCE FACE SHOW LA VMA
  • La Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca sunt 30 de pacienţi, trei civili şi 27 de pompieri
  • 58 pacienți în urma exploziei de la Crevedia și două decese
  • 8 pacienți sunt transportați la spitale de specialitate din Germania și Austria
  • Se eliberează locuri în spitalele de arși din țară, după ce mai muți pacienți au fost transferați în străinătate
  • Cheltuielile pentru transferul pacienților și aparținătorilor lor va fi suportat de stat
  • Pacienții si familiile lor primesc consiliere psihologică

UPDATE ORA 15.40 Inspectoratul General pentru Situații de Urgență Dâmbovița: Obiectivul a pierdut autorizația pentru incendiu

Obiectivul din Crevedia a primit autorizație de securitate la incendiu în 2011.

În 2020, ISJ Dâmbovița a descoperit că nu se mai respectau „distanțele de siguranță care au stat la baza emiterii autorizației față de vecinătăți și instalațiile electrice. În consecință, prin documentul de control, personalul ISU Dâmbovița a constatat pierderea valabilității autorizației de securitate la incendiu.”

UPDATE 15:05. Marcel Ciolacu și Cătălin Predoiu au mers la Crevedia

Marcel Ciolacu și ministrul Cătălin Predoiu au mers la Crevedia, la locul exploziilor de ieri.

„Am înțeles că activitatea privind stația GPL a fost sistată din 2020. Este un element care ne arată că unii chiar dacă se sistează activitatea. Începând de mâine, toată țara, toate stațiile GPL vor intra în sistem de control și acolo unde se vor găsi activități”, a declarat Marcel Ciolacu.

„Trebuie verificat ce regim juridic, există tot felul de informații, iar adevărul îl stabilește doar anchetatorul”, a declarat Cătălin Predoiu.

„Toți oamenii vor fi ajutați. Sunt 7 case afectate, toți vor fi ajutați. Am și eu sute de întrebări cu ce s-a întâmplat, la care aștept răspunsuri”, a adăugat Marcel Ciolacu.

UPDATE 14:20. Ministerul Apărarii susține donarea de sânge

„Ministerul Apărării Naționale susține campania de donare de sânge pentru victimele exploziilor de la Crevedia. Astăzi s-a deschis Centrul de Transfuzie Sanguină col. prof. dr. „Nicolae Nestorescu”, iar de mâine, 28 august, centrul va fi deschis începând cu ora 07.00”, a scris Angel Tîlvăr pe Facebook.

„De asemenea, din dispoziția Direcției medicale a MApN, Centrul a transmis în cursul acestei dimineți reprezentanților DSU dozele de sânge și derivatele din acesta aflate în stocuri, ca urmare a coletelor mobile desfășurate în cursul săptămânii trecute, fiind în măsură să asigure, la nevoie, necesarul de sânge pentru victimele rezultate în urma exploziilor de la Crevedia”, a adăugat el.

UPDATE 14:00. Patriarhia Română ajută familiile victimelor

Patriarhia Română acordă un sprijin financiar de 3.000 lei fiecărei familii cu victime ale acestui accident, iar Arhiepiscopia Bucureștilor se oferă să susţină integral costurile legate de serviciile funerare ale persoanelor care au trecut la cele veșnice în urma tragicului accident.

UPDATE 13:35. Un pacient este în stare critică la Spitalul Bagdasar Arseni

Răniți internați la Spitalul Bagdasar Arseni: 11 pacienți, dintre care 3 intubați. Doi din cei trei intubați pot fi transferați, unul este în stare critică și nu permite transferul. Ceilalți 8 sunt internați pe secții, cu prognostic favorabil.

UPDATE 13:20. Ministrul Economiei trimite corpul de control la Crevedia

„Am dispus corpului de control de la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului să verifice la Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat – ISCIR dacă au existat instalații autorizate de distribuție GPL la locul exploziei din Crevedia sau dacă au fost înregistrate sesizări ori informări cu privire la activități neautorizate”, a scris Ștefan Radu Oprea pe Facebook.

„De asemenea vom verifica toate acțiunile de control efectuate de către ISCIR la nivel național cu privire la autorizarea instalațiilor GPL”, a adăugat el.

UPDATE 13:05. A aterizat aeronava la Milano

Aeronava militară cu cei doi pacienți care au suferit arsuri a aterizat la Milano. Victimele fuseseră internate inițial la Spitalul Bagdasar Arseni. Pacienții au fost preluați de ambulanțe și sunt pe drum spre Spitalul San Raffaele, iar pacienții transferați la Bruxelles sunt la terapie intensivă, în stare stabilă.

UPDATE 13:00. Date despre producerea evenimentului

S-au descoperit nereguli la stația GPL în momentul controlului, se pare că nu avea autorizație de securitate la incendiu. Citește mai mult aici.

UPDATE 12:55. 900 de persoane au donat sânge

Până la ora 12:00, în jur de 900 de persoane au donat sânge în Centrele de Transfuzie deschise astăzi.

UPDATE 12:50. Starea pacienților

La Spitalul de Arși sunt internați 2 pacienți în secția de chirurgie plastică, amândoi sunt stabili, iar la Spitalul Universitar e internat 1 pacient în secția de chirurgie plastică.

La Spitalul Elias este internat un pacient în stare stabilă la secția de ORL, iar la Spitalul Bagdasar Arseni s-au prezentat 13 pacienți din care: 2 au fost transferați la Milano, 2 sunt în ATI în stare gravă, 8 stabili internați în sectia de chirurgie plastică și 1 pacient stabil în secția de chirurgie. În Spitalul Județean din Târgoviște a mai rămas internat un singur pacient în stare stabilă

UPDATE 12:45. Marcel Ciolacu mulțumește medicilor

„Mulțumesc medicilor, asistentelor și celor care au acționat pe ambulanțe azi-noapte! Mulțumesc pompierilor, jandarmilor, polițiștilor care au asigurat perimetrul! Salvarea vieții persoanelor rănite este prioritatea momentului! Sunt transferate până în acest moment 4 persoane. Sunt pregătite încă 7 transferuri. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desemnat un procuror pe acest caz”, a declarat Marcel Ciolacu.

„Sunt ferm convins că, în cursul zilei de azi, vor apărea elemente noi, pe parcursul audierilor. Cine va fi vinovat, să fiți ferm convinși că va plăti!”, a adăugat el.

UPDATE 12:30. S-a confimat al doilea deces

Autoritățile au confirmat că încă o victimă a exploziei de la Crevedia a murit. Prima persoană a murit în urma unui infarct, iar a doua din cauza arsurilor, a anunțat Raed Arafat, șeful DSU.

Femeia care a murit, a fost rănită grav în urma exploziei de la stația GPL din Crevedia. soțul ei a văzut-o arsă, a făcut infarct și, din păcate, a decedat, acesta fiind primul deces înregistrat sâmbătă la fața locului. Șeful DSU Read Arafat a confirmat că victima arsă era soția bărbatului decedat după infarct.

Femeia a fost rănită în explozia inițială. Aceasta a fost operată și admisă în centrul de arși, cu 99% arsură, instabilă hemodinamic de la sosire. Decesul a fost pronunțat duminică la ora 12:05.

UPDATE 12:20. Doi polițiști și un jandarm au fost externați

Secretarul de stat în MAI, Bogdan Despescu a declarat, duminică dimineaţa, că doi poliţişti şi un jandarm, internaţi în urma accidentului de la Crevedia, au fost externaţi.

„Eu apreciez că prin intervenţia colegilor de la ISU s-a reuşit localizarea şi stingerea incendiului. Prin acea explozie, aţi văzut că au fost multiple victime, printre care şi pompieri şi doi poliţişti, doi jandarmi. Poliţiştii au fost externaţi în cursul nopţii. Un coleg din cadrul Jandarmeriei a fost externat şi încă un coleg este în continuare în spital. Colegul din structura Jandarmeriei este într-o stare stabilă”, a declarat Bogdan Despescu.

„Forţele care au acţionat la faţa locului au fost dispuse pe o anumită zonă, pe un anumit perimetru, în funcţie de datele care au fost comunicate de către cei care au ajuns primii, respectiv colegii de la ISU. Mai departe, vom vedea, cu ocazia evaluării întregului mod de acţiune al forţelor din toate structurile, bineînţeles, ale MAI”, a adăugat Despescu, într-o declaraţie acordată presei.

UPDATE 12:00. Bilanțul victimelor actualizat de la Ministerul Sănătății

În Spitalul Clinic de Urgență București au ajuns 31 de pacienți, dintre care 5 intubați, ca urmare a exploziei care a avut loc la o staţie GPL din localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa. În acest moment, sunt internați 26 de pacienți, dintre care 3 intubați. Toți pacienții au fost operați, cu toaletarea arsurilor, în cursul nopții. O parte dintre ei au fost supuși și astăzi unor proceduri operatorii.

2 pacienți au fost transferați la Bruxelles. Pentru alți 6 pacienți se fac în acest moment demersuri pentru transferul lor în străinătate. Cei 3 civili din explozia inițială sunt în stare foarte gravă. Nu suportă transport în acest moment, iar restul pacienților sunt stabili sau cu evoluție ușor favorabilă.

UPDATE 11:30. Declarațiile lui Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu: „Important e că azi noapte s-a acționat exemplar. Și în spitale, mulțumim medicilor și asistenților, celor de la Salvări. Vreau să le mulțumesc pompierilor, jandarmilor, polițitilor, pompierilor care au asigurat perimetrul.”

„Văd că se face o paralelă cu Colectiv, ar trebui făcută o paralelă cu Mihăilești, unde s-a terminat foarte tragic”, a adăugat premierul Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu a confirmat transferul în Belgia și Milano a victimelor exploziei. „Sunt transferate patru persoane, două au ajuns deja în Belgia, alte două vor ajunge la Milano. Sunt pregătiți de transfer alte șapte persoane. Trei sunt în stare gravă la Floreasca și două la Bagdasar, de la prima explozie.”

Știrea inițială

Raed Arafat, seful DSU, a anunțat că pompierii vor verifica toate stațiile GPL din țară. „Pompierii vor face acest lucru…se fac aceste controale, dar se fac acolo unde funcționează. În Crevedia nu se știa că funcționa, dar așteptăm detaliile achetei.”

Șeful DSU a declarat că zona Crevedia nu mai este în pericol. „În mod normal pericolul s-a terminat, incendiul a fost stins, a fost pericolul unei noi explozii, de aceea populația a fost evacuată”.

Autoritățile au anunțat că Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casție și Justiție (PÎCCJ) a preluat dosarul Crevedia.

Bogdan Despescu a cerut o anchetă

Chestorul Bogdan Despescu a solicitat o evaluare privind activitatea stației GPL pentru a afla dacă operatorul economic a respectat prevederile legale.

Chestorul Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul de Interne, a anunțat că ancheta se desfășoară în colaborare cu mai multe instituții. Reprezentantul MAI a spus că ancheta va arăta dacă au fost respectate măsurile legale.

Reprezentanții ISU Dâmbovița au decis duminică să lase trei autospeciale ale pompierilor la stația GPL din Crevedia distrusă de explozii și de flăcări.

Cătălin Predoiu: Au fost respectate toate procedurile

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat că în cazul intervenției de la Crevedia au fost respectate toate procedurile. Mai multe anchete sunt în derulare. Declarația a fost făcută înainte de ședința de duminică a celulei de criză la care va participa și premierul Marcel Ciolacu.

„Toate procedurile au fost respectate… evaluarea mea personală este că s-a evitat un dezastru”, a spus Cătălin Predoiu.

Citește și: