- Un bărbat din Japonia, vânzător de capete de duș, a profitat de bunătatea femeilor întâlnite în timpul programului său
- Takashi Miyagawa, în vârstă de 39 de ani, susținea că vrea o relație serioasă, de lungă durată
- Suma totală a cadourilor primite ar fi undeva la 100.000 de yen (765 de euro)
Un bărbat din Japonia, vânzător de capete de duș, a profitat de bunătatea femeilor întâlnite în timpul programului său. Acesta ar fi avut peste 35 de iubite în același timp, informează The Independent, care citează un site japonez de știri, MBS News.
Takashi Miyagawa, în vârstă de 39 de ani, susținea că vrea o relație serioasă, de lungă durată. El ar fi zis fiecărei femei cu care se întâlnea o dată diferită de naștere și se aștepta ca acestea să îi ia cadou. De exemplu, unei femei de 47 de ani i-a zis că este născut pe 22 februarie, uneia de 40 de ani că data sa de naștere este în iulie, iar alteia, de 35 de ani, i-ar fi spus că este născut în aprilie. Se crede că data sa de naștere reală este 13 noiembrie.
Nu a avut însă prea mult noroc. Suma totală a cadourilor primite ar fi undeva la 100.000 de yen (765 de euro). Femeile și-au dat seama de înșelătorie și au format o asociație a victimelor înainte să raporteze poliției. El este acum arestat pentru suspiciune de fraudă și se crede că cel puțin 35 de persoane au fost afectate de faptele lui.