- Fang Fang, cunoscută și sub numele de Christine Fang, s-a inflitrat în politica americană și s-ar fi culcat cu cel puțin doi primari din Midwest, potrivit unei anchete a site-ului Axios.
- Femeia este acuzată de spionaj în favoarea Chinei.
- Fang s-a întors în China la mijlocul anului 2015, în timpul unei investigații FBI și nu s-a mai întors în SUA.
- Cazul lui Fang demonstrează eforturile Beijingului de a influența politica americană, scrie Business Insider.
O spioană din China s-ar fi culcat cu cel puțin doi primari din Statele Unite și s-ar fi apropiat de numeroși politicieni din San Francisco cu scopul de a influența oficialii americani la început de carieră, scrie Bussines Insider.
Fang Fang, cunoscută și sub numele de Christine Fang, a fost puternic implicat în politica din regiunea Bay Area și în politica națională a SUA din 2011 până în 2015.
Jurnaliștii de la Axios, susțin că doi politicieni americani, pentru care Fang ar fi strâns fonduri, Eric Swalwell și Tulsi Gabbard, au candidat în cadrul alegerilor primare ale Partidului Democrat din 2020.
Imediat după ce s-a aflat că Fang ar fi spioană, Eric Swalwell a rupt orice legătură cu ea. La jumătatea lui 2015 în timpul unei investigații a FBI-ului în legătură cu activitățile sale, Fang a părăsit subit SUA și nu s-a mai întors de atunci.
Cazul presupusei spioane arată strategia Chinei de a viza politicieni tineri sau aflați la începutul carierei cu scopul de a-i influența pe parcursul anilor după ce câștigă proeminență, scrie Bussines Insider.