Un sucevean a fost reţinut după ce şi-a lovit un vecin cu maşina, l-a dus în casă, în pat, unde a murit

Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţiştii din Suceava, după ce şi-ar fi lovit un vecin cu maşina. Acesta a luat victima şi a dus-o acasă, a aşezat-o în pat, unde a murit.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Suceava, un localnic din comuna Ostra a alertat autorităţile după ce şi-a găsit vecinul mort în casă. La faţa locului a fost chemată Ambulanţa, care a constatat decesul.

Cadavrul a fost dus la morgă pentru necropsie. Potrivit poliţiştilor, specialiştii au stabilit că acesta prezenta leziuni la nivelul picioarelor.

Poliţiştii au deschis un dosar pentru ucidere din culpă, iar în cadrul cercetărilor au vizionat imaginile surprinse de camerele de supraveghere. Astfel, oamenii legii au stabilit că un vecin l-a accidentat pe bărbat cu o autoutilitară, după care l-a pus în remorcă şi l-a dus acasă.

L-a pus în pat, probabil cu gândul că îşi va reveni”, a spus Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Suceava. Mai mult, acesta ar fi trimis alţi vecini să meargă acasă la victimă, sub diferite pretexte, pentru a vedea dacă şi-a revenit.

Suspectul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, urmând ca miercuri să fie prezentat instanţei pentru luarea altor măsuri preventive.

Exit mobile version