• Intenția de vaccinare în România este mult sub valorile la care era estimată inițial
  • Educația este unul dintre principalii factori care influențează puternic intenția de vaccinare
  • Teama de efectele adverse generate de vaccin este motivul principal din spatele refuzului de a se vaccina

Pe zi ce trece, scade interesul pentru campania de vaccinare, arată un studiu realizat de MedLife. Datele celui mai recent studiu realizat de MedLife arată că intenția de vaccinare a românilor este sub așteptările inițiale. Mai exact, estimările actuale ne arată că doar 5 milioane de români se vor vaccina până la finalul anului, ceea ce înseamnă o rată de aproximativ 31% din totalul persoanelor rezidente în România, care au împlinit cel puțin 16 ani.

De ce nu vor românii să se vaccineze?

Le e teamă de efectele adverse generate de vaccin pe termen lung sau imediat. Ăsta este principalul motiv din spatele refuzului de a se vaccina. Și educația influențează puternic intenția de vaccinare. Cu cât nivelul de educație este mai ridicat, cu atât rata de vaccinare este mai mare.

Reprezentanții MedLife spun că e necesară implicarea polilor de încredere pentru a determina un număr cât mai mare de români să se vaccineze. Se referă la biserică, armată, societatea civilă, dar și la autoritățile responsabile pentru campania de vaccinare.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Doar 13% din populația României intenționează să se vaccineze în perioada imediat următoare. Persoanele de peste 50 de ani și cele care au făcut forme medii sau severe ale bolii sunt mai deschise la ideea de vaccinare și doar o treime din populația României consideră vaccinarea ca fiind eficientă. Studiul estimează un număr de aproximativ 2 milioane de persoane cu intenție fermă de a se vaccina cât mai repede. Alți 4% iau în calcul vaccinarea peste 3 – 6 luni sau chiar peste 1 an. Cea mai mare rată de vaccinare se remarcă în mediul urban.