Pfizer-BioNTech: Vaccinul nostru e eficient împotriva variantei indiene

Pfizer anunță că vaccinul său este 100% eficient la copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani Profimedia
  • Oficial Pfizer: Varianta indiană are mutații pe care le-am studiat deja și împotriva cărora s-a demonstrat că funcționează vaccinul nostru
  • În ceea ce privește durata protecției, Ugur Sahin afirmă: „Datele privind vaccinurile ne arată că răspunsul imun scade odată cu trecerea timpului
  • Varianta indiană ar fi mai contagioasă, față de celelalte mutații ale coronavirsului, spun unele studii

Omul de știință care a fondat și dirijează BioNTech, Ugur Sahin, spune că vaccinul Pfizer e eficient și împotriva variantei indiene. Europa va atinge imunitatea de turmă în iulie, cel târziu în august, potrivit lui Sahin.

Ugur Sahin a explicat că testele de laborator sunt încă în desfășurare, dar „varianta indiană are mutații pe care le-am studiat deja și împotriva cărora s-a demonstrat că funcționează vaccinul nostru„, conform La Repubblica.

Sahin a adăugat, de asemenea, că vaccinul Pfizer-BioNTech ar putea fi autorizat în China „cel târziu în iunie”.

Europa va atinge imunitatea de turmă în iulie, cel târziu în august, când vaccinarea va fi atins aproximativ 70% din populație. Biotehnologia studiază, de asemenea, siguranța vaccinului său asupra copiilor. Dar numai când avem date complete putem recomanda și vaccinarea”, spune Sahin.

În ceea ce privește durata protecției, Sahin afirmă: „Datele privind vaccinurile ne arată că răspunsul imun scade odată cu trecerea timpului. O a treia doză va fi probabil necesară între 9 și 12 luni după prima și din nou periodic la fiecare 12 -18 luni”.