- Antreprenoarea Doina Cepalis crește 30 de copii care trăiau pe străzi
- În 2019, doar 1.286 de copii au fost adoptați
- Peste 50.000 de copii așteaptă să fie adoptați în România
- Anul trecut, pe fondul pandemiei, doar 729 copii au fost adoptați, potrivit ANDPDC
Dacă reușești în viață, moral este să dai ceva comunității. Așa ar trebui să facă fiecare. O spune Doina Cepalis, fondator şi CEO al producătorului de scaune auto pentru copii Te-Rox, Doina și fiica ei, Roxana, au înfiinţat o fundaţie pentru copiii fără posibilităţi materiale, unii chiar copii ai străzii, cărora le oferă casă, masă,dar şi educaţie. 30 de suflete și-au găsit liniștea în această fundație.
„Copiii m-au ales pe mine, a fost o poveste extraordinară să nu crezi că m-am trezit dimineață și am spus de mâine vreau să am grijă de 30 de copii. Viața lor este tragică, că trăiesc în spatele chioșcurilor, trăiesc sub poduri și mi-am spus că eu pot să fac mai mult pentru ei”, a mărturisit Doina Cepalis, fondator și CEO Te-Rox Prod.
De opt ani, Doina este alături de acești copii. Unii au plecat, spune ea, dar s-au simțit pregătiți să trăiască pe cont propriu. Și-au luat soarta în mâini cu lecțiile făcute.
„Toată lumea poate fi Doina Cepalis, doar să își găsească puțin timp și să înțeleagă un lucru foarte simplu: că putem dărui și că ei au nevoie de noi. Și că dăruind ne transformăm și noi. E un sentiment pe care nu îl poți obține decât văzând bucuria copiilor”, a mai spus aceasta.
Cheltuielile absolut necesare pentru un copil sunt accesibile în România. Undeva la 500 de lei pentru nevoi vitale, ca mâncarea, sănătatea și igiena. Costurile însă depășesc 1.200 de lei pe lună când sunt luate în calcul haine, rechizite și altele.
Cifrele oficiale arată că aproape 80% dintre familii vor să adopte copii mai mici de 3 ani. Doar 10 copii cu vârste peste 14 ani au fost adoptați în 2019. În centrele rezidențiale, sub 10% dintre copii au vârsta sub 7 ani.