- Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 35.600 de persoane şi 15.400 de mijloace de transport
- În zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 38 fapte ilegale
- Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 12.000 lei
Aproape 100.000 persoane au trecut frontierele României în ultimele 24 de ore, anunţă Poliţia de Frontieră. Pe sensul de intrare au fost aproximativ 50.000 persoane, iar pe cel de ieşire 47.600 persoane.
Advertisment
În ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control aproximativ 97.600 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 30.400 mijloace de transport (dintre care 8.000 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 50.000 persoane cu 15.800 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 47.600 persoane cu 14.600 mijloace de transport.
Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 35.600 de persoane şi 15.400 de mijloace de transport (3.200 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 17.300 de persoane cu 8.200 mijloace de transport.
Recomandări
În zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 38 fapte ilegale (14 infracţiuni şi 24 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Au fost descoperite bunuri nedeclarate ce urmau a fi introduse ilegal în ţară în valoare totală de peste 493.400 lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 12.000 lei.
Nu s-a permis intrarea în ţară a 35 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 7 cetăţeni români din diferite motive legale.
- Disputa Ucrainei cu Trump ar putea diviza UE și NATO. Care sunt mizele Summit-ului de la Haga din iunie, la care va participa și România
- Putin „trebuie să nu mai mintă”, spune Macron. „Furia Statelor Unite ar trebui îndreptată către o singură persoană”
- Ai nevoie de „pasiune” ca să reziste iubirea? Grațiela Dan, psiholog: „Fără prietenie, o relație nu poate dura”
- Germanii nu vor să renunțe la cash. Ce arată noul studiu al Băncii Centrale
- Britanicii doboară drone prin unde radio. Forțele armate britanice au dezvoltat o tehnologie care neutralizează simultan un număr mare de drone
Partenerii noștri