Studiu: Caii au capacitatea de a se recunoaște în oglindă. Alte animale care se pot auto-recunoaște

Caii-se-recunosc-pe sine-în-oglindă

Caii-se-recunosc-pe sine-în-oglindă

În cadrul unui studiu, oamenii de știință au constatat că așa-numitul test al oglinzii a putut fi trecut și de cai, scrie Deutschlandfunk. Cu alte cuvinte, caii s-au recunoscut în oglindă.

Patru cercetători italieni au aflat acest lucru în experimente la care au participat paisprezece cai, cărora li s-a vopsit un cerc pe unul dintre obraji, cu un gel inodor. Gelul era fie incolor, deci invizibil, fie galben sau albastru.

După ce s-au obișnuit cu prezența oglinzii în mediul lor, animalele au făcut o serie de gesturi uzuale într-o situație neprevăzută, s-au uitat în spatele oglinzii, au făcut mișcări de-a v-ați ascunselea, mișcări ale capului sau au scos limba.

Apoi animalele care aveau pe obraji un semn colorat au privit acea zonă mult mai mult decât cele cărora li s-a aplicat gelul incolor și s-au frecat în acel loc în fața oglinzii mult mai mult, probabil din dorința de a îndepărta acea pată de culoare. Caii au trecut în acest fel testul oglinzii, concluzia cercetătorilor fiind că aceștia au conștiință de sine.

Metoda de auto-recunoaștere în fața oglinzii (MSR-mirror self-recognition) a fost introdusă începând cu anii 1960 în studierea vieții maimuțelor mari, iar după anul 2000 a fost extinsă și la alte animale. Până în prezent, doar anumite maimuțe, delfinii, coțofenele și elefanții au trecut testul oglinzii.

Studiul actual a fost publicat de oamenii de știință în revista Animal Cognition.

Exit mobile version