- Elizabeth Ewing: Lenjeria intimă nu a fost o invenție modernă, primele dovezi apar în paleolitic.
- Prima pereche apare pe o statuetă de teracotă de acum 3000 de ani, purtată de una dintre dansatoarele din Sumer.
- Ötzi purta o bucată de piele de capră acum peste 5000 de ani, în zona taliei.
- Romanii au perfecționat bustiera grecească apodesme și au redenumit-o strophium.
Istoria lenjeriei intime nu începe în vitrinele magazinelor moderne, ci în peșteri, în morminte și pe statuete uitate de mii de ani. Elizabeth Ewing, în „Underwear: A History”, demonstrează că oamenii și-au acoperit corpul pe dedesubt cu mult înainte să inventeze moda, scrie Aleph Cult. De la bucata de piele de capră purtată de Ötzi până la cele 145 de piese de in îngropate alături de Tutankhamon, fiecare civilizație a lăsat o urmă intimă.
Când vine vorba despre lenjeria intimă, ai impresia că a fost inventată undeva între mașina de spălat și primul mall. Cea mai veche formă documentată de chiloți arată aproape identic cu ce găsești azi pe raft. O bucată de pânză trecută printre picioare și legată în talie. Atât. Dacă ai acasă o pereche cu șnururi laterale, ai, tehnic vorbind, o piesă de design paleolitic cu o croială reinterpretată.
Elizabeth Ewing, autoarea lucrării „Underwear: A History”, e cât se poate de clară: oamenii, bărbați și femei, au purtat mereu lenjerie intimă, iar primele dovezi urcă până în paleolitic. Adică exact piesa pe care mulți o tratează ca pe un trend recent are un strămoș din epoca de piatră, purtat de cineva care probabil se întorcea de la vânătoare, nu de la sală.
Ewing explică și cum s-a născut, de fapt, obiectul. La început a fost șorțul, o bucată de pânză purtată în jurul coapselor, cea mai elementară formă de îmbrăcăminte primitivă, folosită fără deosebire de ambele sexe. În momentul în care cineva a avut ideea genială de a ridica pânza și de a o trece printre picioare, s-a născut forma rudimentară de chiloți. Nu e o speculație romantică: basoreliefurile și picturile pe vase din numeroase regiuni ale lumii confirmă gestul, din nou și din nou.
Prima pereche de chiloți, în adevăratul sens al cuvântului, apare pe o statuetă de teracotă veche de 3.000 de ani, purtată de o tânără din Sumer, probabil dansatoare sau preoteasă, deci cineva care avea un motiv foarte practic să nu improvizeze. În aceeași lucrare, Ewing menționează și o fată babiloniană din jurul anului 3000 î.Hr., ceea ce ar urca vechimea primei perechi cunoscute la peste 5.000 de ani. Iar dacă ți se pare mult, în Creta antică, la palatul de la Knossos, apar primul corset și prima crinolină consemnate în istorie, datate în jurul anului 2000 î.Hr. Da, corsetul e mai bătrân decât aproape toate imperiile despre care ai învățat la școală.
La bărbați, povestea e la fel de veche și mult mai puțin glamour. Ötzi, vânătorul neolitic găsit în Alpi, purta acum peste 5.000 de ani o bucată de piele de capră în jurul taliei. Nu era confortabil, dar era funcțional. La capătul opus al scării sociale, mormântul lui Tutankhamon a scos la iveală 145 de perechi de shenti din in, triunghiulare, legate în laterale cu șnururi, adică fix croiala unei piese moderne de damă. Un faraon cu un sertar de lenjerie mai bine aprovizionat decât al multora dintre noi.
Și aici intervine mitul cel mai răspândit: ideea că lenjeria intimă e o invenție recentă și că oamenii din trecut se descurcau perfect fără ea. Ewing demolează preconcepția fără milă. Oamenii au purtat-o nu din motive de sexualitate sau de modă, ci din rațiuni strict practice. Abia la romani apare bustiera, iar nici ei nu au inventat-o din senin: au perfecționat apodesme sau mazomastelon din Grecia Antică și au rebotezat-o strophium sau mamillare, o bandă pentru susținerea sânilor, cu bretele și pliuri la aristocrate.
Rațiunile practice sunt foarte concrete. Primele forme de lenjerie au funcționat ca o barieră care proteja veșmintele exterioare, greu de spălat, precum pielea sau hainele din lână și in, de transpirație, sebum și secreții corporale. Pe lângă asta, mențineau igiena zonelor sensibile, reduceau iritațiile provocate de frecarea cu materiale aspre, asigurau căldură în sezonul rece și, mai ales pentru bărbați, ofereau suport anatomic în timpul vânătorii sau al războiului.
Firește, confortul depindea de buzunar. Lâna era ieftină și rezistentă, dar aspră pe piele, în timp ce inul, mai fin și mai aerisit, era preferat de cei care și-l permiteau. Sutienele lipseau cu desăvârșire, iar sânii goi erau o normalitate din Creta până în Mesopotamia.
Așa că piesele pe care le porți azi nu sunt o invenție a secolului XXI, ci ultima verigă a unei povești de mii de ani. Chiloții tăi cu șnururi laterale arată aproape ca shentii din in ai lui Tutankhamon, iar bustiera ta repetă ideea strophiumului roman. Confortul, igiena și senzația de a fi îmbrăcat corespunzător, pe care le cauți dimineața, nu sunt mofturi moderne, ci exact motivele pentru care oamenii au purtat lenjerie din paleolitic încoace. Iar dacă cineva îți spune că lenjeria intimă e o invenție recentă, ai un răspuns simplu, imposibil de contrazis: statueta din Sumer are 3.000 de ani.
