- Musk a dezmințit că ar fi fost la intens mediatizata petrecere de acum două luni, de Halloween, din România.
- „Din câte știu, nu l-am întâlnit niciodată (pe Andrew Tate – n.r.) și nici nu am fost la petrecerea aceea de Halloween, din România” , a scris, sâmbătă, Musk.
- Așa se face că acum Elon Musk a precizat că el nu știe să-l fi întâlnit vreodată pe Andrew Tate și a negat și că ar fi fost și la celălalt eveniment mediatizat în România.
Miliardarul Elon Musk a dezmințit, sâmbătă, pe Twitter, că ar fi fost la intens mediatizata petrecere de acum două luni, de Halloween, din România.
Răspunzând pe Twitter unui utilizator, Elon Musk a spus că, din câte știe el, nu l-a întâlnit niciodată pe Andrew Tate, un influencer social media americano- britanic, stabilit în România și arestat preventiv de magistrații români, sub acuzații de constituire de grup infracțional, trafic de persoane și viol.
În context, Musk s-a referit și la petrecerea de Halloween, de la Castelul Bran, la care mare parte din presa din România a speculat, eronat, că ar fi participat și el, potrivit Daily Star.
„Din câte știu, nu l-am întâlnit niciodată (pe Andrew Tate – n.r.) și nici nu am fost la petrecerea aceea de Halloween, din România” , a scris, sâmbătă, Musk pe rețeaua sa socială, răspunzând unui utilizator, Ian Mules Cheong.
Elon Musk face aceste precizări în contextul în care miliardarul care controlează Twitter a decis să anuleze suspendarea unor conturi de pe rețeaua socială, în cadrul unei strategii mai largi de combatere a cenzurii. Printre cei care aveau contul de Twitter suspendat și care au fost primiți înapoi pe rețea se numără și Andrew Tate.
Fost kickboxer care a devenit un fel de vedetă de social media, Andrew Tate, proaspăt revenit pe Twitter, a încercat să o trolleze pe activista de mediu Greta Thumberg, iar schimbul de replici dintre cei doi s-a viralizat la nivel internațional. Ulterior, Andrew Tate și fratele său, Tristan, au fost ridicați de către procuorii români.
Așa se face că acum Elon Musk a precizat că el nu știe să-l fi întâlnit vreodată pe Andrew Tate și a negat și că ar fi fost și la celălalt eveniment mediatizat în România – petrecerea de acum două luni, de Halloween.