• O analiză făcută în SUA arată că cei din Generaţia Z s-au echilibrat în pandemie
  • Studiul a fost realizat de Institute for Family Studies and the Wheatley Institution
  • În 2020, 17% dintre tineri au fost depresivi, faţă de 27%, în 2018
  • Generaţia Z este mai tolerantă în privinţa rasei şi orientării sexuale

„Pe vremea mea era mai bine”, nu mai e formularea corectă. Iar asta pentru că Generaţia Z, adică cei născuţi între 1995 şi 2012 sunt marii câştigători ai pandemiei. Mai mult, ei sunt mai echilibraţi decât generaţia Milenialilor.

Asta o arată un studiu realizat în SUA, care precizează că numărul tinerilor depresivi a scăzut cu 10% faţă de perioada de dinaintea pandemiei. Psihologii au analizat și nefericirea, dar și nemulțumirea față de viață în general. Acestea au crescut în pandemie, dar nu considerabil. În schimb, participanții la studiu nu s-au mai simțit la fel de singuri. Dacă în 2018, 29% sufereau de asta, anul trecut procentul a scăzut la 22%. O diferență și mai mare este în cazul celor s-au simțit deprimați. În 2018, erau 27%, iar în 2020, în plină pandemie, 20%.

Autorul principal al studiului spune că timpul mai mult petrecut cu familia a ajutat Genrația Z să se echilibreze. Un al motiv este somnul, care e crucial în sănătatea mentală. Fără să facă drumul până la școală și fără activitățile extracurriculare, elevii au dormit mai mult și asta i-a ajutat.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Mădălina Stoica face parte din Generaţia Z și povestește cum a trecut prin perioada pandemiei.

„Am reuşit să mă relaxez pentru că mereu eram pe modul să rezolv câte mai multe lucruri şi nu aveam timp deloc de mine, să stau, să mă relaxez la un film, la un serial”, a spus Mădălina.

Social Media a fost prietenul tinerei generaţii. Aşa ei au trecut mult mai uşor şi peste pandemie.

„Stăteam pe Netflix, pe YouTube, pe Facebook, Insta, şi timpul trece imediat. Pentru părinţii noştri clar nu a fost acelaşi lucru, pentru că ei nu erau obişnuiţi cu asemenea activităţi, ei ieşeau afară, se plimbau. Clar a fost o provocare mai mare pentru ei”, e de părere Mădălina.

Toleranţa este cuvântul care descrie perfect Generaţia Z. Văd cu alţi ochi subiecte precum rasa şi orientarea sexuală. Mădălina spune că acest lucru este foarte uşor de observat de la o generaţie la alta.

„Suntem cumva mai dispuşi să acceptăm aceste diferenţe între oameni. Cred că mai ales datorită Social Media, pentru că vedem tot felul de poze, de lucruri, de evenimente”, susține Mădălina.