Copiii mai mici de 12 ani ar trebui să poarte mască de protecție în continuare? Explicația analistului medical CNN

Copil care stă la birou, pregătit pentru școala online, cu mască de protecție. Sursa Foto: Profimedia
  • Analistul medical CNN, Dr. Leana Wen, spune că cei mici, cu vârste sub 12 ani, trebuie să poarte masca de protecție în continuare, pentru că aceștia nu sunt vaccinați încă și nu există o aprobare oficială în acest sens.
  • Leana Wen mai spune că în cazul familiilor cu copii vaccinați și nevaccinați, copiii vaccinați ar trebui să se întâlnească în interior doar cu persoane vaccinate pentru a elimina orice posibil risc de infectare cu coronavirus.
  • Analistul medical este de părere că gestionarea situațiaiei actuale ar trebui să fie făcută în funcție de toleranța la risc a fiecărei familii în parte.

Anunțul CDC din 13 mai 2021 spune că persoanele care s-au vaccinat anti-COVID pot renunța la purtarea măștii și la distanțarea socială.

FDA a anunțat pe 11 mai că aprobă vaccinarea cu Pfizer a copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, iar CDC a emis pe 12 mai o serie de reguli pentru desfășurarea vaccinării acestora.

Totuși, copiii cu vârste sub 12 ani nu pot fi vaccinați în acest moment, ceea ce ridică un semn de întrebare pentru americani: dacă persoanele vaccinate nu mai sunt obligate să poarte mască, ce se întâmplă cu copiii sub 12 ani?

CNN a intervievat-o pe Dr. Leana Wen, care a spus că este „o dilemă”. Analistul medical CNN a spus că are doi copii, unul de 1 an, respectiv 3 ani, care nu pot fi încă vaccinați.

Aceasta a amintit că noile reguli CDC se aplică doar persoanelor vaccinate. „Asta înseamnă că eu și soțul meu nu mai suntem obligați să purtăm măști sau să păstrăm distanțarea socială, pentru că amândoi suntem vaccinați. Ceea ce mă face să spun că nu, copiii sub 12 ani nu sunt scutiți de la purtarea măștii. Ei vor purta masca de protecție în continuare”.

„Eu aș modifica regula asta puțin. Știm clar că spațiile exterioare sunt mult mai sigure decât spațiile interioare. Eu îmi las copiii să se joace afară cu alți copii nevaccinați, fără să-i oblig să poarte mască. Chiar dacă nu respectă distanțarea socială. Dar dacă sunt în interior, atunci da, le pun mască și asta ar trebui să facă și alte persoane care nu s-au vaccinat”, a spus analistul medical CNN, Dr. Leana Wen.

Cum ar trebui să abordeze părinții noile reguli CDC dacă au copii cu vârste sub 12 ani și nu sunt vaccinați

„Situația devine complicată. Uite ce știm până acum, conform studiilor și datelor științifice: știm clar că dacă ne vaccinăm ne protejăm de o posibilă infecție cu coronavirus. Și chiar dacă te infectezi, ai șanse ca nivelul bolii să nu fie unul ridicat, ci unul suportabil. Însă, riscul există în continuare. Gestionarea noilor reguli ar trebui să fie făcută în funcție de toleranța la risc a persoanelor respective”, a explicat Dr. Leana Wen.

Cum gestionează părinții situația în care au copii și sub 12 ani și peste 12 ani, deci unii nevaccinați și alții vaccinați

„Dacă sunt persoane în aceeași familie care au făcut vaccinul și persoane care nu, nu ar trebui să poarte mască în timp ce se află unii lângă alții.

Să zicem că ai un copil de 15 ani care este vaccinat, dar ai și un copil de 10 ani care nu este vaccinat și nu vrei să riști să te infectezi cu COVID-19, atunci copilul vaccinat ar trebui să se întâlnească doar cu alți copii sau persoane vaccinate și dacă nu poartă mască ar trebui să nu o poarte doar în preajma persoanelor vaccinate anti-COVID”, a mai spus analistul medical CNN.