• Papa Francisc se simte bine, îşi continuă recuperarea după operaţia la nivelul abdomenului, însă nu va rosti public duminică tradiţionala rugăciune Angelus.
  • Papa a fost supus miercuri unei operații de trei ore, sub anestezie generală, pentru a-i fi îndepărtate unele ,,aderențe” dureroase de pe peretele abdominal.
  • Audienţele suveranului pontif au fost anulate până pe 18 iunie.

Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, se simte bine, îşi continuă recuperarea după operaţia la nivelul abdomenului, însă nu va rosti public duminică tradiţionala rugăciune Angelus, a anunţat sâmbătă chirurgul Sergio Alfieri, care l-a operat, scrie NBC News.

„Nu are febră, toate funcţiile cardio-respiratorii sunt normale” , le-a declarat chirurgul jurnaliştilor.

Însă pentru a evita eforturile care pun tensiune asupra muşchilor peretelui abdominal, cum ar fi să se ridice din pat sau să se aşeze, medicii i-au recomandat să nu celebreze public rugăciunea Angelus, adică să nu încerce să meargă la fereastra rezervei sale din Spitalul Gemelli pentru a rosti rugăciunea şi pentru a-i binecuvânta pe credincioşi.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

Ce spune Vaticanul despre starea sa după operație

„Papa Francisc nu are nicio problemă cardiacă în acest moment, nu a avut niciodată una în trecut aşa că inima este în regulă” , a insistat medicul.

„În general, după o intervenţie de acest gen, internarea durează 4-5 zile. Sperăm să-l convingem să rămână toată săptămâna viitoare, pentru că această recuperare în spital îi va permite să se întoarcă la muncă cu mai multă forţă şi în siguranţă” , a adăugat chirurgul.

El a amintit că papa Francisc nu poate, ca alte persoane de 86 de ani, să se ducă acasă pentru a se uita la televizor şi pentru a se odihni, ci are activităţi şi responsabilităţi în calitate de şef de stat şi lider al credincioşilor catolici.

Totuşi, el a recunoscut că decizia finală îi aparţine papei Francisc în ceea ce priveşte momentul externării.

Papa a fost operat miercuri sub anestezie generală, timp de trei ore, pentru înlăturarea unor „aderenţe” dureroase de pe peretele abdominal, consecinţe ale operaţiei sale la colon din iulie 2021.

Audienţele suveranului pontif au fost anulate până pe 18 iunie.

Citește și

A recunoscut guvernul SUA deținerea unei „nave spațiale extraterestre”?

Ion Cristoiu: Prăbuşirea comunismului a început în 1968!

Ambasadorul României în Kenya, criticat după ce a comparat un grup de diplomați africani cu maimuțele. Reacția MAE