- Aparatul pentru dezvoltarea „mușchilor creierului” costa 11.000 euro
- Acesta foloseşte muzică cu frecvenţă joasă şi imagini care te relaxează
- Terapia tratează anxietatea, depresia, insomniile şi atacurile de panică
- Gabriela Vrabie: „Este un fitness al creierului”
- O ședință de „fitness pentru creier” costă 200 de lei
Ce-ai spune dacă te-aș invita la sala de făcut mușchi la… creier?! E reală și beneficiază de primul aparat din România pentru fitnessul minții!
Mușchii creierului pot fi antrenați nu doar cu sportul minții, așa cum îi spune șahului, ci și cu un aparat de 11 mii de euro dezvoltat de specialiștii institutului Zengar din Canada și ajuns la Iași.
Psihoterapeuții susțin că ajută la combaterea stresului și reduce stările de anxietate. Cei care l-au testat spun că e puțin mai dificil decât pare la prima vedere. 200 de lei costă o ședință.
„Este un fitness al creierului deorece noi nu mai avem posibilitatea să învăţăm lucruri noi. Scad efectele stresului prelungit, al anxietăţii, al depresiei, al stărilor disfuncţionale la niveul comportamentului. Se diminuează atacurile de panică.”, spune Gabriela Vrabie, psihoterapeut.
„Stresul nu vine din lucrul cu copiii ci din noul tip de învăţământ online care presupune altă adaptare. Simt o stare de relaxare. Spre final simt că nu mai am stare să suport muzica. Simt cum se relaxează corpul, simt diferite apăsară în anumite zone ale corpului, cum se eliberează.”, a explicat Ana Nechita, pacientă.