• România şi Bulgaria se află în top cu 40,2 ore lucrate într-o săptămână.
  • Persoanele 20-64 de ani din Uniunea Europeană au muncit 37,5 ore în medie în 2022.
  • Cel mai mare număr de ore lucrate într-o săptămână s-a înregistrat în Grecia cu 41 de ore.
  • Cel mai mic număr de ore lucrate săptămânal înregistrează Țările de Jos cu 33,2 ore.

România se află pe primele locuri în UE când vine vorba de numărul de ore de muncă lucrate săptămânal, potrivit Eurostat.

Cel mai mare număr de ore lucrate într-o săptămână s-a înregistrat în Grecia cu 41 de ore, iar următoarele în top sunt Polonia cu un total de 40,4 ore, România şi Bulgaria la egalitate cu 40,2 ore. Când vine vorba de numărul de ore lucrate în regim part-time, România se remarcă tot pe primele locuri cu 26,2 ore, iar pe prima poziție se află Suedia.

Tările de Jos lucrează cel mai puțin

În contrast, Ţările de Jos au cea mai scurtă săptămână de lucru cu un total de 33,2 ore, urmate de Germania cu un total de 35,3 ore şi Danemarca cu un total de 35,4 ore. Durata obişnuită a programului de lucru săptămânal al persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani din Uniunea Europeană a fost de 37,5 ore, în medie, în anul 2022. În 2023 cifrele au crescut considerabil.

Recomandări

CE FACEM CU SISTEMUL PATRIOT
NIO LANSEAZĂ UN NOU MODEL
UNIVERSITATEA SPRIJINĂ ARTA
UE INVESTIGHEAZĂ META
AU VEDETELE SUCCES PE TINDER?
SUA SANCȚIONEAZĂ TRANSFERURILE ILEGALE DE ARME

Și când vorbim despre angajaţi şi liber profesionişti, acei liber profesionişti care au la rândul lor angajaţi au cea mai lungă săptămână de lucru la nivelul Uniunii Europene cu un total de 47,5 ore, fiind urmaţi de liber profesioniştii fără angajaţi deci muncitori pe cont propriu cu un total de 40,7 ore lucrate într-o singură săptămână şi angajaţi cu un total de 36,7 ore. În cazul acestora, durata medie a unei săptămâni de lucru în Uniunea Europeană variază între 32,3 ore în Ţările de Jos şi 40,3 ore în România.

Citește și: