• Doar 26% dintre respondenţi spun că au reuşit să-şi asigure un viitor financiar confortabil.
  • 56% dintre români sunt conştienţi că trebuie să se gândească la wellbeing-ul lor financiar cât mai devreme în pregătirea pentru o viaţă longevivă.
  • 59% sunt încrezători că vor putea trăi confortabil din punct de vedere financiar la bătrâneţe.

Românii se aşteaptă să trăiască mai mult şi consideră că sănătatea, starea de bine, adaptabilitatea şi siguranţa financiară au cel mai important rol în pregătirea pentru o viaţă longevivă. 52% dintre respondenţii la un studiu consideră că este probabil să trăiască până la 90 de ani.

De asemenea, 73% dintre participanţii la un studiu privind percepţia despre longevitate desfăşurat de NN în România, precum şi în alte ţări unde este prezent grupul, se declară pregătiţi pentru o viaţă lungă. Cu toate acestea, 82% sunt preocupaţi de evoluţia României în următorii ani şi de impactul asupra vieţii lor, costul de trai, perspectivele economiei şi pieţei muncii şi datoria publică fiind principalele îngrijorări.

În acest context, doar 26% dintre respondenţi spun că au reuşit să-şi asigure un viitor financiar confortabil. 37% consideră că au în prezent o situaţie financiară dificilă şi 46% simt că reuşesc să se descurce cu greu, ceea ce se reflectă în abilitatea lor de a face planuri pentru bunăstarea lor financiară la bătrâneţe. Şi cu toate că 53% spun că situaţia lor se îmbunătăţeşte de la an la an, iar 41% au economii care să le acopere nevoile pentru cel puţin 3 luni, pe termen lung, 3 din 10 cred că nu vor reuşi niciodată să aibă lucrurile pe care şi le doresc în viaţă.

Recomandări

AVEM PRINTRE CELE MAI MICI PREȚURI LA ENERGIE
BLINKEN, AVERTISMENT CĂTRE CHINA
UNDE MERGI ÎN VACANȚA DE PAȘTE?
AZI FACI SPORT ÎN PARCUL COPIILOR
JOE BIDEN, DECLARAȚIE ȘOCANTĂ
O NUNTĂ CU PERIPEȚII

„Pregătirea pentru o viaţă mai lungă înseamnă în primul rând grijă pentru sănătatea fizică, emoţională şi mintală şi un stil de viaţă sănătos, cu mai puţin stres. Dar înseamnă şi o viaţă trăită cu sens, timp petrecut cu cei care contează cel mai mult, experienţe care aduc bucurie şi adaptabilitate la neprevăzut. O mentalitate orientată spre longevitate ajută oamenii să se pregătească nu doar pentru o viaţă mai lungă, ci pentru o viaţă mai bună pe o perioadă îndelungată, ceea ce implică finanţe personale bune şi un viitor financiar sigur pe termen lung pentru o calitate mai bună a vieţii”, a spus Kuldeep Kaushik, CEO al NN România.

56% dintre români sunt conştienţi că trebuie să se gândească la wellbeing-ul lor financiar cât mai devreme în pregătirea pentru o viaţă longevivă, însă 82% consideră că încă au destul timp să facă planuri pentru bătrâneţe. 38% se aşteaptă să continue să lucreze cât mai mult posibil după vârsta pensionării, 6 din 10 respondenţi spunând că au o carieră pe care pot să o urmeze până la vârsta de 70 de ani.

58% au încredere că pensia publică va continua să reprezinte o sursă de venit atunci vor ieşi la pensie. În acelaşi timp, aproape 70% dintre respondenţi înţeleg cât ar trebui să economisească în plus pe parcursul vieţii pentru pensie, prin instrumente precum Pilonul II şi Pilonul III, dar şi prin alte soluţii de economisire şi protecţie cum sunt asigurările, care îi pot ajuta să acceseze resursele financiare de care ar avea nevoie într-o situaţie neprevăzută. În acest context, 59% sunt încrezători că vor putea trăi confortabil din punct de vedere financiar la bătrâneţe, în concordanţă cu standardul lor actual de viaţă.

Studiul privind longevitatea a fost desfăşurat online în 2023, în rândul a 1.008 respondenţi cu vârsta între 18 şi 79 de ani dintr-un total de 11.585 de participanţi din 11 ţări în care NN Group îşi desfăşoară activitatea.

Citește și