• Elon Musk a spus că vrea să schimbe logo-ul Twitter.
  • Elon Musk a anunțat că logo-ul Twitter va conține litera X și a cerut sugestii utilizatorilor
  • Musk spune că această schimbare trebuia să aibă loc acum mult timp.

Elon Musk a spus că vrea să schimbe logo-ul Twitter, postând pe Twitter: „Și în curând ne vom lua rămas bun de la brandul Twitter și, treptat, de la toate păsările”, scrie Japan Times. Elon Musk și-a cumpărat o nouă jucărie în luna octombrie cu 44 de miliarde de dolari și continuă să se joace cu platforma. Ultima schimbare anunțată: un nou logo care să-l înlocuiască pe cel care datează din 2012.

Într-un tweet de duminică dimineața, proprietarul platformei de socializare a adăugat: „Dacă este postat un logo X suficient de bun în seara asta, vom lansa live în întreaga lume mâine”.

Așa cum ne-a obișnuit deja, Musk anunță schimbările semnificative de pe Twitter prin intermediul contului său oficial. Acum, el spune că Twitter își ia adio, „de la brandul Twitter și toate păsările”. Apoi a cerut utilizatorilor sugestii pentru un logo care să conțină litera X, lucru pe care el spune că trebuia să-l facă de mult timp.

Recomandări

CINE-I „DI VINĂ”?
UE DĂ 9 MIL € PT. CHIRURGIA CU HOLOGRAME
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
CAMPUS „MADE IN CHINA”
TU CE CONDUCI AZI?
XENOTRANSPALNTUL E NOUA ARMĂ A MEDICINII

Musk a schimbat denumirea oficială a companiei în X Corp după ce a cumpărat Twitter cu 44 de miliarde de dolari. Asta pentru că viziunea lui este să transforme platforma într-un superapp, precum WeChat din China. Acum, rămâne de văzut cum va arăta logo-ul Twitter și ce alte schimbări va mai face Musk.

Site-ul Twitter spune că logo-ul său, care înfățișează o pasăre albastră, este „cel mai recunoscut activ al nostru”, adăugând „De aceea suntem atât de protectivi față de ea”. Pasărea a fost înlocuită temporar în aprilie de câinele Shiba Inu al lui Dogecoin, care a sfârșit prin a contribui la adăugarea de până la 4 miliarde de dolari la valoarea de piață a monedei.

Compania lui Musk și-a concediat mai mult de jumătate din forța de muncă pentru a reduce costurile de când a cumpărat compania.

Citește și: