• Musk vrea ca cel mai popular creator de conținut de pe Youtube să facă pasul către X.
  • Mr. Beast, pe numele său Jimmy Donaldson, are peste 225 de milioane de subscriberi.
  • Bugetul unui clip postat de Mr. Beast pe Youtube este de 2,5 milioane de dolari.
  • Banii veniți din partea X nu ar putea întreține realizarea de clipuri, explică Mr. Beast.

Elon Musk e hotărât să transforme X în cea mai tare rețea de socializare. Doar că și cel mai bogat om din lume poate să fie refuzat. Musk a încercat să-l convingă pe Mr Beast să lase Youtube-ul și să vină pe X, însă cel mai popular creator de conținut i-a spus „nu”.

Ce i-a propus Musk, mai exact

Elon Musk vrea ca X să fie o rețea de socializare totală. Una care să ofere simultan ceea ce oferă Facebook, LinkedIN, Instagram, TikTok dar și Youtube. Pentru asta a încercat să-l recruteze pe Mr. Beast, cel care are peste 225 de milioane de subscriberi pe Youtube, cu clipuri care generează mereu câteva sute de milioane de vizualizări.

Musk și-ar dori ca acele vizualizări să fie pe platforma sa. Nu ca în prezent când Mr. Beast anunță pe X doar că a postat un clip pe Youtube și mută urmăritorii pe altă platformă. Însă Mr. Beast a refuzat.

Recomandări

POPULARITATEA AMERICII ESTE ÎN DECLIN
TRIMITEM PATRIOT UCRAINEI?
SE RĂCEȘTE VREMEA
NOI IPAD-URI DE LA APPLE
CAMILLA ÎNDEAMNĂ COPIII LA CITIT
PRINȚUL HARRY MERGE ÎN UK

„Clipurile mele costă milioane de dolari pentru a fi create, iar X nu m-ar ajuta nicio cu o fracție din acest cost”, a explicat el. Iar matematica lui este corectă. Bugetul unui clip postat de Mr. Beast este de 2,5 milioane de dolari. Conform unor calcule a unei agentii de marketing, dacă Mr. Beast ar posta pe X și ar genera 1 miliard de vizualizări, ar primi înapoi sub 10 mii de euro.

Pentru moment, Elon Musk nu îl poate atrage pe Mr. Beast pe platforma sa. Modelul de afaceri al acestuia nu ar fi sustenabil. Pentru ca Mr Beast să poată continua să creeze clipuri care strâng câteva sute de milioane de vizualizări, trebuie ca acestea să genereze venituri. Iar X, cel puțin acum, nu poate face asta.

Citește și