• Sâmbătă, 8 iulie, la ora 14:15, aproximativ 99% din populația Pământului va vedea soarele pe cer.
  • Scriitor de SF, Alexandru Mironov îți explică dacă fenomenul reprezintă sau nu un pericol pentru planeta Pământ.
  • „Este un fenomen natural. Așa aranjează natura și Dumnezeu lucrurile”, spune scriitorul.

Sâmbătă vei avea parte de un fenomen unic în lume. 99% dintre oameni vor vedea lumina soarelui pe cer în același timp, pentru câteva minute, de la ora 14:15. Mai multe despre acest subiect îți spune Alexandru Mironov, scriitor de SF.

Cum se explică acest fenomen?

„Este o problemă de perspectivă. Luați Globul Pământesc, tăiați-l pe burtă, pe meridian, transformați-l într-un planiglob. Astfel, veți vedea că uscatul pământean, adică toate continentele, sunt strânse doar pe 30% din suprafața acestuia, iar 70% este ocean. Pentru că Pământul are o anumită înclinație față de Soare, razele Soarelui izbesc din plin partea mai locuită, partea în care ne aflăm noi”, a spus Alexandru Mironov.

Poate avea acest fenomen un impact asupra terrei si asupra noastra, a oamenilor?

„Nu. Este un fenomen natural. Așa aranjează natura și Dumnezeu lucrurile”, a mai declarat Alexandru Mironov

Recomandări

ALTMAN PORNEȘTE RĂZBOIUL CU GOOGLE
100 LIDERI MONDIALI DAU STARTUL JO
CE ÎNSEAMNĂ TULBURAREA ARFID?
CE ESTE TULBURAREA ARFID?
CE DESTINAȚII VIZITEZI VARA ASTA?
UNDE CONDUCI ÎN WEEKEND?

Citește și