Atenționare ANM de cod galben de ploi pentru 22 de județe din România. Cât este valabilă

Oamenii care merg cu umbrela prin ploaie. În toată țara vor fi manifestări de instabilitate atmosferică. Sursa Foto: HEPTA

Codul galben de ploi intră în vigoare la ora 11.00 și este valabil până la ora 21.00 în județele Suceava, Mureș, Harghita, Neamț, Bacău, Covasna, Vrancea, Buzău, Brașov, Prahova, Dâmbovița, Giurgiu, Teleorman, Argeș, Sibiu, Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinți și Caraș-Severin.

În acest interval, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25 – 30 l/mp și izolat 40 l/mp. Manifestări de instabilitate atmosferică accentuată vor fi și în restul Munteniei, precum și în Dobrogea și Moldova, dar pentru intervale mai scurte de timp, avertizează meteorologii.

În restul teritoriului, până marți la ora 21.00 vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, izolat, grindină.

Aceste fenomene se vor semnala îndeosebi în zonele de deal și de munte, precum și în sudul, centrul și estul teritoriului.În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15 – 20 l/mp și, pe arii restrânse, 25 – 50 l/mp.

Meteorologii avertizează că instabilitatea atmosferică va fi accentuată până la sfârșitul săptămânii.