• Meteorologii au emis sâmbătă o avertizare cod galben de ploi şi vânt valabilă în 14 judeţe din ţară.
  • Hidrologii avertizează că sâmbătă este pericol de inundații în nord-vestul țării.
  • ANM: „Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide”.

Vremea s-a schimbat în ultimele zile din cauza ploilor venite din Vestul Europei. Temperaturile au scăzut în unele zone chiar și cu 7-8 grade Celsius, spre deosebire de cele de la începutul săptămânii.

Meteorologii au emis sâmbătă o avertizare cod galben de ploi şi vânt valabilă în 14 judeţe din ţară.

Potrivit ANM, sunt vizate judeţele Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Sibiu, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa şi Prahova.

Recomandări

CUM PUTEA FI EVITAT RĂZBOIUL RUSO-UCRAINEAN?
TRUMP ȘI ORBAN VOR SĂ FACĂ ALIANȚĂ
TAYLOR ȘI TRAVIS, SURPRINȘI ÎN LAS VEGAS STRIP
CE SPUNE MAȘINA TA DESPRE TINE?
CUM S-AU CUNOSCUT WILLIAM ȘI KATE?
RAY CHAN A MURIT LA 56 DE ANI

În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 50-60 km/h) şi izolat grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantităţile de apă vor fi de 20-30 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în nordul Olteniei, de peste 50-60 l/mp.

Hidrologii avertizează că este pericol de inundații în nord-vestul țării. Ei au emis avertizare cod galben de inundații. Avertizarea este valabilă până la miezul nopții.

„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție”, scrie în documentul hidrologilor.

Sunt vizate râurile mici din bazinul hidrografic „Crișul Repede – bazin amonte S.H. Ciucea și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Ciucea, judeţele: Cluj, Bihor”.

Citește și: