METEO, 14 martie. Temperatura maximă în România va ajunge la 18 grade Celsius

METEO în România:

Valorile termice, în creștere față de intervalul anterior în sud, centru și est, vor caracteriza o vreme cu mult mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă, în aproape toată țara.

Cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua, ziua în vest și nord-vest, iar seara și noaptea și în sud-vest, centru și nord. Cantitățile de apă vor depăși local 15 – 20 l/mp.

La munte vor fi precipitații mixte, iar pe creste mai ales ninsori, în special în nordul Carpaților Orientali, unde se va depune un strat mai consistent de zăpadă.

Lapovițe și ninsori vor fi spre sfârșitul nopții și în Maramureș, Transilvania și nord-vestul Moldovei.

În celelalte regiuni, cerul va fi variabil, iar înnorări și ploi se vor semnala pe arii restrânse, în partea a doua a intervalului. Izolat se va depune polei.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, în special pe creste, spulberând zăpada, iar trecător și cu intensități mai mici și în restul teritoriului.

Temperaturile maxime se vor încadra între 7 și 18 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 și 7 grade Celsius.

Mai ales dimineața, pe alocuri va fi ceață sau nebulozitate joasă, cu o probabilitate mai mare în zonele extracarpatice.

METEO în București:

Vremea se va încălzi față de zilele anterioare. Cerul va fi mai mult senin, dar dimineața și noaptea va fi ceață sau nebulozitate joasă, iar spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de ploaie.

Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 16 – 17 grade Celsius, iar cea minimă de 3 – 5 grade Celsius.

Exit mobile version