• Miercuri, vremea se încălzește ușor față de zilele precedente.
  • La munte, vor fi înnorări și vor predomina ninsorile.
  • În Capitală, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade Celsius.

Vremea în țară

Valorile termice, îndeosebi cele nocturne, vor fi semnificativ mai ridicate decât cele din intervalul precedent, dar la începutul zilei vremea va fi încă deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 0 și 7 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 şi 4 grade Celsius.

Cerul va avea înnorări și se vor semnala precipitații, după orele amiezii în vestul, centrul, nordul și nord-estul ţării, iar noaptea şi în sud-est. Vor fi ninsori, iar îndeosebi în regiunile nord-vestice se va depune strat nou de zăpadă, dar temporar se vor semnala și ploi sau lapoviţă, ce vor favoriza pe alocuri depunerile de polei.

Vremea la munte

La munte vor predomina ninsorile, în general moderate cantitativ. Cantitățile de precipitații vor depăși 10…15 l/mp, cu o probabilitate mai ridicată în zona Carpaților Meridionali, unde pe creste, din prima parte a nopții vântul se va intensifica treptat, cu rafale de peste 90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada. În restul teritoriului, vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în extremitatea de sud-vest. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

Recomandări

CANDIDATUL COALIȚIEI
UK STĂ RĂU LA ECONOMIE
UNDE SCHIEZI?
CINE CONDUCE ROMÂNIA
CIOLACU RĂMÂNE PREMIER
CINE CONDUCE ROMÂNIA?

Vremea în București

Vremea se va încălzi semnificativ faţă de intervalul precedent, dar la începutul zilei va fi încă deosebit de rece. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade Celsius, iar cea minimă de joi dimineaţa va fi de -2…0 grade Celsius. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară şi noaptea, când vor fi posibile fulguieli. Vântul va sufla slab și moderat, potrivit ANM.