• Ziua de luni va aduce noi ploi în toată țara.
  • La munte vor fi precipitaţii mixte, iar la altitudini de peste 1.700 de metri va ninge.
  • În București, vremea va fi predominant închisă.

Vremea în țară

Luni, în zonele de sud și sud-est, vremea va fi închisă, cu ploi pe arii extinse mai ales în a doua parte a zilei și în timpul nopții. Sunt așteptate precipitații moderate cantitativ, de până la 25 l/mp. În restul țării, cerul va fi temporar noros şi local va ploua slab. La munte vor fi precipitaţii mixte, iar la altitudini de peste 1.700 de metri va ninge.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificari mai ales în a doua parte a zilei, în sud-estul țării şi în zona montană înaltă. În Carpaţii Meridionali şi în cei de Curbură, vremea va fi în general închisă şi, pe arii extinse în special în a doua parte a zilei şi noaptea, vor fi ploi şi lapoviţă. La peste 1.700 de metri va ninge.

În restul masivelor, cerul va fi temporar noros şi local se vor semnala precipitaţii slabe mixte. Temperaturile maxime vor continua să fie mai scăzute decât cele normale pentru a doua jumătate a lunii aprilie și vor fi cuprinse între 10 şi 16 grade Celsius, în timp ce minimele se vor încadra între 2 şi 9 grade Celsius.

Recomandări

CE VEZI ÎN ITALIA
CÂNȚI, DECI EȘTI BINE
AMENINȚĂRI DIN 2013
CANDIDATUL COALIȚIEI
UK STĂ RĂU LA ECONOMIE
UNDE SCHIEZI?

Vremea în Capitală

În București, vremea va fi predominant închisă. Va ploua începând din doua parte a zilei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 12 grade Celsius, iar cea minima va fi de 7 – 8 grade Celsius, potrivit ANM.