• Orașul Palermo, din Italia, a fost lovit de o furtună puternică.
  • Cea mai violentă furtună din ultimii 200 de ani a transformat străzile în râuri.
  • Primarul orașului a spus că a căzut peste un metru de apă în două ore.
  • Pompierii continuă să caute persoane dispărute în urma dezastrului.
  • Acest tip de precipitații bruște și violente este de obicei denumit în limba italiană bomba d’acqua sau „bombă de apă“.

În Palermo a avut loc cea mai violentă furtună din ultimii 200 de ani. Peste un metru de apă a căzut în mai puțin de două ore și a transformat străzile orașului din Italia în adevărate râuri, scrie thelocal.it.

„Peste un metru de apă a căzut în Palermo în mai puțin de două ore. A fost cea mai violentă furtună din istoria orașului de la 1790 încoace, cantitatea de apă fiind egală cu cea care de obicei cade într-un an“, a spus primarul Leoluca Orlando.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Apa a luat pe sus obiecte stradale, mașinile s-a scufundat, iar zeci de oameni au rămas blocați în ele, în timp ce alții au fugit din calea apelor. Mulți și-au luat copiii și au abandonat automobilele.

Pompierii au căutat toată noaptea două persoane date dispărute într-un pasaj inundat, însă alerta s-a dovedit a fi falsă, poliția anunțând că nu a primit nicio sesizare despre dispariții în acea zonă. Nu există decese confirmate sau răni grave din cauza inundațiilor, însă doi copii au ajuns la spital cu hipotermie.