• Italia a emis duminică o alertă roșie de vreme caldă pentru 16 orașe, meteorologii avertizând că temperaturile vor atinge maxime recorduri în sudul Europei în următoarele zile.
  • Între timp, pe insula spaniolă La Parma, cel puțin 4.000 de persoane au trebuit să fie evacuate din cauza unui incendiu de pădure care a scăpat de sub control, au anunțat autoritățile.
  • Spania, Italia și Grecia se confruntă deja de câteva zile cu temperaturi caniculare, care au afectat agricultura și i-au făcut pe turiști să caute umbră.

Următoarea fază a valului de căldură din Europa, denumită Charon, a ajuns din nordul Africii în sudul Europei, scrie Sky News.

Anticiclonul – o circulație pe scară largă a vânturilor în jurul unei zone de presiune atmosferică ridicată – ar putea ridica temperaturile la peste 45 de grade Celsius în unele părți ale Italiei săptămâna viitoare.

,,Trebuie să ne pregătim pentru o furtună de căldură severă care, zi după zi, va acoperi întreaga țară”, a avertizat astăzi serviciul italian de știri meteo Meteo.it.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
MACRON A IEȘIT LA ATAC
CÂTE LOCUINȚE DEȚINE TAYLOR SWIFT?
RECONSTRUCȚIA FACIALĂ A UNEI FEMEI DE 75.000 DE ANI
CEI MAI BOGAȚI OAMENI DIN SUA

,,În unele locuri vor fi doborâte recorduri de căldură străvechi”, a spus acesta.

Valul de căldură Charon lovește Europa

Furtuna își trage numele din mitologia greacă: Charon, feribotul morților.

Ministrul italian al Sănătății, Orazio Schillaci, i-a sfătuit pe turiști să nu viziteze Colosseumul, în timp ce o căldură de 43 de grade Celsius a pârjolit astăzi Roma, a relatat ziarul Il Messaggero.

El i-a îndemnat pe oameni să rămână în casă între orele 11.00 și 18.00.

Alerte sanitare au fost instituite din centrul orașului Florența până la Palermo în Sicilia și Bari, în sud-estul peninsulei.

În Spania, meteorologii au avertizat asupra riscului de incendii de pădure și au spus că nu va fi ușor de dormit în timpul nopții, fiind puțin probabil ca temperaturile să scadă sub 25C.

Valul de căldură se va intensifica începând de luni, temperaturile urmând să ajungă la 44C în Valea Guadalquivir, în apropiere de Sevilla, în sudul țării, au prezis meteorologii.

Citește și

Tată, tată, dar casa e pe bani. De ce îl pune William să plătească pe Charles al III-lea, dacă merge în Țara Galilor

Cum îți protejezi telefonul de caniculă. Care sunt componentele afectate de căldură

Sudul Europei nu scapă de caniculă: Turiști au fost trimiși la spital în Atena. Italia se pregătește pentru 48 de grade Celsius