• Fenomenul numit Cerberus va aduce aproape în toată Europa temperaturi de 40 de grade.
  • Cele mai afectate țări din Europa sunt Spania, Italia, Grecia, Germania și Polonia.
  • În vara lui 2022, peste 61.000 decese s-au înregistrat în Europa din cauza căldurii.

Un val de vreme fierbinte se extinde peste o mare parte a Europei. Și pe alte continente, precum Asia, căldura a făcut și primele victime, scrie CNN. Fenomenul numit Cerberus va aduce aproape în toată Europa temperaturi de 40 de grade. Spania suferă încă de la începutul acestei veri. Cel mai fierbinte a fost în sudul Spaniei, la Cordoba, unde s-au înregistrat 44 de grade Celsius.

Sursă: CNN

Urmează temperaturi de până la 45 de grade Celsius în Italia

Este arșiță și în Italia, după un început de vară cu furtuni și inundații. La Roma au fost 37 de grade. Dar acesta este doar începutul unei săptămâni care ar putea înregistra noi recorduri de temperatură. Societatea italiană de Meteorologie spune că urmează temperaturi de până la 45 de grade Celsius, cu 47-48 de grade în insulele Sicilia și Sardinia. Valul de căldură se extinde și în Franța, Germania și Polonia. De asemenea, în Grecia sunt așteptate temperaturi de până la 43 de grade Celsius.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
TRUMP RISCĂ NOI SANCȚIUNI
SADIQ KHAN CANDIDEAZĂ LA MANDATUL 3
TEMPERATURI RECORD ÎN INDIA
MENIU A LA GREC
O LUNĂ DE SCHENGEN

Prognoza arată că vârful caniculei va fi vineri. În vara anului trecut, peste 61.000 de decese din Europa pot fi atribuite căldurii, potrivit unui studiu publicat ieri. Ai grijă dacă plănuiești o vacanță: Ministerul afacerilor externe a emis avertizări de călătorie pentru Codurile roșii de căldură din Grecia și Spania.

ANM a emis o informare meteorologică de caniculă pentru aproape toată țara

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 34 și 37 de grade și disconfortul termic se va accentua în special în zonele de câmpie, unde indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Avertismentul pare în ton cu cel al Organizației Națiunilor Unite, potrivit căruia schimbările climatice sunt „scăpate de sub control”, după cea mai caldă săptămână înregistrată vreodată de meteorologi.

Citește și