• Vremea va fi mai caldă decât cea specifică perioadei.
  • Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru săptămâna 22.01-29.01.
  • Regimul pluviometric va fi local excedentar în extremitatea de nord a ţării.

Vremea va fi mai caldă decât cea specifică perioadei, în următoarele patru săptămâni, se arată în prognoza publicată marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Săptămâna 22.01.2024 – 29.01.2024

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile nord-estice şi în extremitatea de sud-vest a ţării.

Recomandări

MENIU A LA GREC
ȘOȘOACĂ INTRĂ ÎN CURSA PENTRU PMB
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
TURIST ÎN AL NOUĂLEA CER
MUSK FACE CONCEDIERI LA TESLA
O LUNĂ DE SCHENGEN

Regimul pluviometric va fi local excedentar în extremitatea de nord a ţării, dar şi deficitar în regiunile extracarpatice, precum şi în cele vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normale pentru acest interval.

Săptămâna 29.01.2024 – 05.02.2024

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în nord-estul şi sud-vestul teritoriului.

Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în regiunile nord-vestice, centrale, dar mai ales în zona Munţilor Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali, dar şi deficitare în regiunile sudice şi sud-estice,
iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 05.02.2024 – 12.02.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile extracarpatice.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile intracarpatice, dar mai ales în zona Munţilor Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 12.02.2024 – 19.02.2024

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor avea o tendinţă uşor excedentară în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.

Citește și