• Disconfortul termic va fi accentuat în majoritatea zonelor Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania.
  • Mâine vor fi 39 de grade în partea de sud, inclusiv în București.
  • Până miercuri, în toată țara avem parte de vreme caniculară, adică temperaturi de peste 35 de grade.

Te așteaptă un nou val de căldură. Canicula se intensifică în sudul țării, așa că maximele vor ajunge în următoarele ore la 38 de grade. 34-36 de grade vor fi și în restul țării și la amiază, pentru câteva ore, va fi o atmosferă destul de sufocantă. Din nou, valul de caniculă revine.

Astăzi este începutul acestui val de căldură intens, cu temperaturi în multe zone din țară cu peste 35-36 de grade. Următoarele zile aduc o intensificare a acestui val de căldură, cu temperaturi din ce în ce mai mari. Mâine vor fi 39 de grade în partea de sud, inclusiv în București. Până miercuri, în toată țara avem parte de vreme caniculară, adică temperaturi de peste 35 de grade. În Transilvania vor fi 34-35 grade.

În restul zonelor, în zonele de câmpie vor fi înregistrate temperaturi de 36-39 grade, iar în sudul țării vor fi 40 de grade. În același timp, ploi de vară cu tunete și fulgere vor fi la munte, iar zilele viitoare, în reprize de 15-20, averse de vară, vor fi prezente în zona de munte. Miercuri, în partea de nord apar furtuni, ploi și va fi răcoare.

Recomandări

MENIU A LA GREC
ȘOȘOACĂ INTRĂ ÎN CURSA PENTRU PMB
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
TURIST ÎN AL NOUĂLEA CER
MUSK FACE CONCEDIERI LA TESLA
O LUNĂ DE SCHENGEN

Citește și