• Ministerul Sănătății a anunțat, joi, că un asistent medical a reclamat faptul că 20 de pacienți ar fi murit în patru zile la secția ATI de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală.
  • Decesele ar fi survenit după administrarea incorectă a unui medicament.
  • Conducerea spitalului a alcătuit o comisie formată din medici din alte secții care să verifice aspectele sesizate.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au deschis o anchetă penală după o plângere venită pe e-mail-ul instituției, în care erau reclamate morți suspecte ale unor pacienți la Terapie Intensivă, în cadrul Spitalului Sfântul Pantelimon din Capitală.

Ministerul Sănătății a anunțat, joi, că un asistent medical a reclamat faptul că 20 de pacienți ar fi murit în patru zile la secția ATI de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală, după administrarea incorectă a unui medicament.

Joi, directorul spitalului, Bogdan Socea, a fost informat în scris de directorul de îngrijiri privind existența unor informații provenite de la un asistent medical, a cărui identitate este protejată, că în perioada 4-7 aprilie, la secția de Terapie Intensivă au murit 20 de pacienți printr-o administrare incorectă a unui medicament. La rândul său, conducerea spitalului a alcătuit o comisie formată din medici din alte secții care să verifice aspectele sesizate.

Recomandări

MESAJUL LUI IOHANNIS DE PAȘTE
SFÂNTA LUMINĂ S-A COBORÂT LA IERUSALIM
POLIȚIȘTII CHINEZI, ÎN ILEGALITATE ÎN FRANȚA
SÂMBĂTA MARE E DEDICATĂ RUGĂCIUNII
FIREA ÎL PRINDE PE NICUȘOR DIN URMĂ
BLOOMBERG LANSEAZĂ GHID PENTRU ROMÂNIA

„În urma sesizărilor primite de la directorul de îngrijiri al Spitalului Clinic de Urgență Sf. Pantelimon care se refereau la împiedicarea exercitării atribuților sale în cadrul spitalului, ministrul Sănătății a decis trimiterea Corpului de Control pentru verificarea aspectelor sesizate.

Totodată, în cursul zilei de 11.04.2024, managerul spitalului a fost informat în scris de către directorul de îngrijiri că există informații provenite de la un asistent medical (nenominalizat), că în perioada 4-7 aprilie, în cadrul secției ATI ar fi decedat 20 de pacienți printr-o administrare incorectă a unui medicament. Conducerea spitalului a alcătuit o comisie formată din medici din alte secții care să verifice aspectele sesizate. De asemenea, și Corpul de Control al Ministrului Sănătății se va implica în verificarea acestor acuzații grave legate de siguranța pacienților.

Fiind vorba de o activitate profesională medicală s-a solicitat sprijinul Colegiului Medicilor din Municipiul București, iar concluziile, dacă se impune, vor fi înaintate și altor instituții abilitate”, se arată în comunicatul ministerului.

Citește și