• În România, doar la ATI e nevoie de 1.000 de medici
  • La Craiova sunt doar 12 medici specialiști în secția ATI COVID și 8 rezidenți
  • Cei 200 de medici vor fi repartizați în secțiile ATI, UPU și Pneumologie

După ce a anunțat că va crește numărul de paturi din secțiile ATI, guvernul caută acum soluții pentru a angaja și medici care să se ocupe de bolnavii de COVID.

Aproximativ 200 de medici care au terminat rezidențiatul ar putea fi angajați pentru a ajuta la tratarea pacienților COVID-19. Numărul este, însă, mic, comparativ cu nevoile spitalelor. Numai la ATI, potrivit unui raport al Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, lipsesc o mie de medici.

Medicul Eleonor Cârstoiu, președintele Sindicatului Promedica, a explicat că medicii din ATI, înainte de COVID, lucrau cam 200 de ore pe lună, adică foarte mult.

Recomandări

UNDE SCHIEZI AZI?
BYE, BYE GALLIANO!
RIRI PRIMEȘTE AUTOGRAF
GEN Z SE SIMTE NEIUBITĂ
CREȘTE CONSUMUL INDIVIDUAL PER CAPITA
NU AJUNG ACASĂ!

Cei mai mulți dintre ei nu stau doar în saloane, lângă paturile bolnavilor. Ei trebuie să meargă și în sălile de operații unde asigură anestezia pacienților.

La Craiova, de exemplu, sunt 12 medici specialiști în secția ATI COVID și 8 rezidenți. Ei trebuie să asigure permanența 24 de ore, 7 zile din 7. Teoretic, aici sunt 20 de paturi. Practic, numărul bolnavilor tratați aici este mult mai mare, în multe zile.

Dar deficit nu este doar în secțiile ATI. Este nevoie de mai mulți medici și în Unitățile de Primiri Urgențe, pentru că mulți dintre bolnavii sau suspecții COVID sunt tratați aici chiar ți o zi două până se găsește un loc în Terapie Intensivă, de exemplu. De asemenea, este nevoie de mai mulți pneumologi.

Angajarea celor 200 de medici este la stadiul de proiect de Ordonanță de Urgență. Desigur, ar mai putea suferi modificări. Dar, în varianta de acum, secretarul de stat Raed Arafat spune că cei 200 de medici care au terminat rezidențiatul vor fi angajați în spitalul Gerota al MAI. Apoi, vor putea să-și aleagă un loc liber dintr-un spital, unde să fie transferați pentru șase luni.