• Formularul de localizare a pasagerilor devine obligatoriu în Uniunea Europeană, spune ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila: „Noi vom operaţionaliza acest lucru până la data de 20 decembrie”.
  • „Nu putem să avem niciun fel de toleranţă la încălcarea regulilor”, adaugă ministrul.

Alexandru Rafila a declarat, miercuri, înaintea şedinţei de Guvern, că la reuniunea miniştrilor sănătăţii din Uniunea Europeană, dincolo de îngrijorarea legată de noua tulpină – Omicron -, statelor membre li s-a recomandat intensificarea campaniilor de vaccinare şi introducerea formularului de localizare a pasagerilor.

„Va deveni obligatorie în cadrul Uniunii Europene şi noi vom operaţionaliza acest lucru până la data de 20 decembrie”, afirmă Rafila.

Potrivit acestuia, înlesnirea unora dintre restricţii trebuie să vină la pachet cu respectarea legii: „cred că ar trebui să ne uităm asupra cadrului legal care îi sancţionează pe cei care nu respectă prevederile legale. Lucrul ăsta trebuie să fie foarte clar pentru toată lumea. Suntem de acord ca mai ales în această perioadă să ne putem desfăşura activitatea cu măsuri uşor relaxate şi aduse la un numitor comun, adică s-a introdus în certificatul COVID şi accesul pentru persoanele care sunt testate, dar să fie foarte clar pentru toţi operatorii economici care trebuie să respecte legislaţia că nu putem să avem niciun fel de toleranţă la încălcarea regulilor”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Ideea este că noi trebuie să ţinem lucrurile sub control şi să nu avem cumva un următor val care să ne pună probleme greu surmontabile”, menţionează Rafila.

Conform acestuia, în acest context este evaluată capacitatea de răspuns la nivelul spitalelor.