• Anul trecut, Rafila a spus că managerii spitalelor trebuie să raporteze aceste infecţii, în caz contrar sunt sancționați.
  • Rafila a declarat că, potrivit estimărilor, cinci oameni mor zilnic din cauza infecţiilor nosocomiale.
  • Centrele de pregătire propuse spre acreditare sunt Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Târgu Mureş și Timişoara.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, vrea să-i învețe pe asistenții medicali cum să prevină infecțiile nosocomiale din spitale, iar pentru asta pregătește un program. Centrele de pregătire propuse spre acreditare sunt Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Târgu Mureş și Timişoara. Programul va avea 192 de ore, dintre care 60 teoretice şi 132 ore practice şi se va derula pe parcursul a 16 săptămâni.

„Dacă nu dezvoltăm aceste servicii de medicină de familie și servicii ambulatorii, sistemul de sănătate nu va mai fi sustenabil financiar, pentru că sunt prea mari costurile în spitale. Atunci, singura soluție este să finanțăm și să dezvoltăm exact aceste servicii de medicină prespitalicească. Trebuie să fie foarte clar pentru toată lumea că este necesar să finanțăm medicina prespitalicească. Principiul acesta trebuie să fie, dacă ne dorim să avem și în România servicii de sănătate de bună calitate, la fel ca în toate celelalte țări europene”, a spus ministrul Sănătății.

Anul trecut, Rafila a spus că managerii spitalelor trebuie să raporteze aceste infecţii, în caz contrar sunt sancționați. Rafila a declarat că, potrivit estimărilor, cinci oameni mor zilnic din cauza infecţiilor nosocomiale.

Recomandări

ZIUA VETERANILOR
TOM HOMAN REVINE
FRICA ÎNGRAȘĂ CONTURILE
QATARUL SE RETRAGE
SCHOLZ E PREGĂTIIT DE VOT
AMENDĂ PE DORINȚĂ

Citește și