Analiză: Protecția oferită de vaccinul anti-COVID crește odată cu vârsta. Medicul Adrian Wiener explică cum este posibil

BILANȚUL VACCINĂRII

BILANȚUL VACCINĂRII

Vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților Adrian Wiener a analizat cifrele și a ajuns la concluzia că protecția oferită de vaccinul anti-COVID crește cu vârsta.

Practic, la segmentul de vârstă vulnerabil, protecția oferită de vaccin împotriva formelor severe de boală este de 5-10 ori mai mare, arată medicul român.

„Israel – date din viața reală: rata formelor severe/critice de Covid-19 la populația nevaccinată peste 60 de ani este 85,4/100.000 persoane în timp ce incidența la același segment de vârstă la populația vaccinată este de 16,3/100.000 de persoane; diferența crește cu vârsta, pe segmentul 80-88 incidențele formelor severe între nevaccinați și vaccinați ajungând la 227,8 vs 32,1/100.000 de persoane.

La segmentul de vârstă sub 60 de ani incidența formelor severe de boală comparativ între populația nevaccinată și vaccinată este de 1,4 vs 0,5/100.000 de persoane”, a explicat, pe Facebook, vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților Adrian Wiener.

Medicul Wiener mai susține că, deși protecția față de infecție și față de formele ușoare de boală a scăzut la 40%, odată cu apariția variantei Delta, eficiența vaccinului în prevenția spitalizării și a formelor severe se menține la 88%, respectiv 91%.

Exit mobile version