- Peste 51.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore
- În ultimele 24 de ore au fost 119 reacții comune și minore la vaccinare
Peste 51.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19. În total, 905.042 de români au fost vaccinați de la debutul campaniei cu o doză și 1.226.982 cu două doze.
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 anunță că, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Sănătate Publică, prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor, luni, la ora 17.00 situația vaccinărilor în România este următoarea: număr de doze administrate în ultimele 24 de ore împotriva COVID-19 Pfizer BioNTech 43.451, Moderna 3.943, iar AstraZeneca 3.976.
Numărul total de persoane vaccinate cu o doză este 905.042 și 1.226.982 de persoane au primit ambele doze.
Număr total de doze administrate împotriva COVID-19 Pfizer BioNTech (începând cu data de 27 decembrie 2020) a ajuns la 1.574.429. De asemenea, au fost utilizate 171.322 de doze Moderna și 386.273 de doze AstraZeneca.
În ultimele 24 de ore au fost 119 reacții comune și minore la vaccinare, din care 9 sunt reacții de tip local și 110 reprezintă reacții generale.
În ceea ce privește numărul total de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare, începând din 27 decembrie 2020, sunt 11.252 de reacții comune și minore.
92 de reacții sunt în curs de investigare, precizează autoritățile.