Bilanțul vaccinării. Peste 75.000 de români vaccinați în ultimele 24 de ore. A fost raportată o reacție adversă gravă

o persoana vaccinata anti-covid

Din cele 75.267 persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, 49.062 au primit prima doză de vaccin, iar 26.205 cea de-a doua doză. CNCAV a informat că 57.020 de persoane au primit vaccin Pfizer, 7.849 vaccin de la Moderna, iar 10.398 vaccin AstraZeneca.

De la începutul campaniei de vaccinare în România, au fost vaccinate 2.675.872 de persoane. Dintre acestea, 1.631.109 au primit ambele doze de vaccin.

În ceea ce privește reacțiile adverse, în ultimele 24 de ore au fost raportate 96, dintre care 57 la vaccinul Pfizer, 17 la Moderna și 22 la AstraZeneca.

În total, de la începutul campaniei, au fost înregistrate în țară 12.987 de reacții adverse: 6.030 la Pfizer, 1.176 la Moderna și 5.781 la AstraZeneca.

Vaccinul Pfizer se administrează în România din 27 decembrie 2020, cel de la Moderna din 4 februarie 2021, iar cel de la AstraZeneca din 15 februarie 2021.

CNCAV precizează că 139 reacții adverse sunt în curs de investigare. A fost raportat un caz RAPI formă gravă.

Exit mobile version