Căderea dinților, o altă posibilă sechelă neobișnuită a Covid-19. Explicațiile științifice

Căderea dinților, o altă posibilă sechelă neobișnuită a Covid-19. Explicațiile științifice

Căderea dinților, o altă posibilă sechelă neobișnuită a Covid-19. Explicațiile științifice

Dacă credeai că s-a aflat deja totul despre efectele secundare ale coronavirusului, te-ai înșelat. Recent, în Statele Unite, a fost semnalată o nouă sechelă surprinzătoare: căderea dinților.

Mărturiile mai multor pacienți care au fost infectați a creat derută în rândul medicilor, care încearcă să găsească explicațiile științifice. Spre exemplu, New York Times a scris despre cazul unei femei de 43 de ani din New York, Farah Khemili, care a povestit cum, în timp ce mesteca gumă, a avut o senzație ciudată. A simțit că i se mișcă un dinte, iar a doua zi i-a căzut pur și simplu, fără să aibă dureri sau sângerare.

Uimită de ceea ce i s-a întâmplat, Khemili a intrat pe un forum pentru pacienții care se confruntă cu efecte secundare pe termen lung, după ce au avut Covid-19, iar acolo a descoperit că mulți dintre ei spuneau că au avut probleme dentare după ce s-au vindecat.

Nu există încă dovezi riguroase că infecția poate duce la pierderea dinților, însă membrii respectivului grup se plâng, de asemenea, de gingii sensibile și dinți care au devenit gri sau care s-au ciobit. Pe de altă parte, medicii stomatologi sunt sceptici în ceea ce privește posibilele sechele lăsate de Covid asupra dinților.

Medicii sunt derutați și încep să investigheze. „Începem să ne uităm după manifestări mai puțin obișnuite, care adesea produc invalidități pacienților noștri la câteva luni după ce se vindecă de COVID-19“, spune William W. Li, președintele unei fundații medicale nonprofit, care studiază sănătatea și bolile vaselor de sânge.

Cum se pot explica aceste sechele neobișnuite?

Deși pare ciudat, există explicații științifice în acest caz. Dacă ai deja probleme dentare, acestea se pot agrava ca urmare a virusului.

Este extrem de rar ca dinții să cadă pur și simplu. Însă probleme dentare deja existente se pot agrava ca urmare a unei infecții cu SARS-CoV-2“, spune dr. David Okano, expert în paradontologie. Și se pare că Farah Khemili, la fel ca alți pacienți, avea într-adevăr probleme cu dantura. 

Este posibil ca virusul să fi afectat vasele de sânge care asigurau hrănirea dinților. Asta ar putea explica de ce pacienților le cad dinții fără să simtă nicio durere, însă trebuie făcute studii suplimentare“, spune dr. Li.

De asemenea, este posibil ca răspunsul exagerat al sistemului imunitar, cunoscut sub numele de furtuna de citokine, să se manifeste la nivelul cavității bucale. „Dacă reacția este în gură, poate fi un mecanism de apărare împotriva virusului“, spune medicul stomatolog Michael Scherer. 

În plus, aceste sensibilități dentare pot fi legate și de alte boli preexistente, cum ar fi diabetul sau bolile cardiovasculare.

Exit mobile version