Cancerul de sân se răspândește mai repede în organism pe timp de noapte, potrivit unui studiu

cancer

cancer

Cancerul de sân se răspândește mai eficient în organism în timp ce pacientele dorm. Descoperirea surprinzătoare, dezvăluită într-un studiu condus de cercetători de la ETH Zurich, ar putea schimba modul în care cancerul este diagnosticat și tratat în viitor, potrivit Metro.co.

Cancerul de sân este una dintre cele mai frecvente forme de cancer, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). În fiecare an, aproximativ 2,3 milioane de persoane din întreaga lume contractează această boală. Dacă medicii depistează cancerul de sân suficient de devreme, pacientele răspund de obicei bine la tratament.

Cu toate acestea, lucrurile devin mult mai dificile în cazul în care cancerul a făcut deja metastaze.
Metastaza este atunci când celulele canceroase aflate în circulație se desprind de tumora inițială, călătoresc prin corp prin intermediul vaselor de sânge și formează noi tumori în alte organe. Cu alte cuvinte, este momentul în care cancerul se răspândește, ceea ce îl poate face mult mai dificil de tratat.

În trecut, cercetarea în domeniul cancerului nu a acordat prea multă atenție întrebării referitoare la momentul în care cancerul se răspândește. Cercetătorii au presupus anterior că tumorile eliberează celule în organism în mod continuu – astfel încât răspândirea poate avea loc în orice moment.

Cu toate acestea, noul studiu realizat de cercetătorii de la ETH Zurich, Spitalul Universitar din Basel și Universitatea din Basel a ajuns la concluzia că celulele canceroase circulante care mai târziu formează metastaze apar în principal în timpul fazei de somn a pacienților.

Rezultatele studiului tocmai au fost publicate în revista Nature.

De ce se întâmplă acest lucru?

Cercetătorii spun că hormonii reglați de ritmul circadian controlează metastazele tumorilor.

Când persoana afectată doarme, tumoarea se trezește”, rezumă liderul studiului, Nicola Aceto, profesor de oncologie moleculară la ETH Zurich.

În timpul studiului lor, care a inclus 30 de femei bolnave de cancer și modele de șoareci, cercetătorii au descoperit că tumoarea generează mai multe celule circulante atunci când organismul doarme.

De asemenea, celulele care părăsesc tumoarea pe timpul nopții se divid mai rapid și, prin urmare, au un potențial mai mare de a forma metastaze, în comparație cu celulele circulante care părăsesc tumora în timpul zilei.

Cercetarea noastră arată că evadarea celulelor canceroase circulante din tumoarea inițială este controlată de hormoni precum melatonina, care determină ritmurile noastre de zi și de noapte”, adaugă Zoi Diamantopoulou, autorul principal al studiului și cercetător postdoctoral la ETH Zurich.

Adaptarea terapiilor la tumoare

O altă concluzie interesantă a studiului este aceea că momentul în care sunt prelevate probe de tumoare sau de sânge pentru diagnosticare poate influența concluziile oncologilor. A fost o constatare accidentală care i-a pus pentru prima dată pe cercetători pe drumul cel bun.

Unii dintre colegii mei lucrează dimineața devreme sau seara târziu; uneori analizează și sângele la ore neobișnuite”, spune Nicola.

Cercetătorii au fost surprinși să constate că probele prelevate la diferite ore ale zilei aveau niveluri foarte diferite de celule canceroase circulante.

Un alt indiciu a fost numărul surprinzător de mare de celule canceroase găsite pe unitate de sânge la șoareci, în comparație cu oamenii. Motivul a fost acela că, fiind animale nocturne, șoarecii dorm în timpul zilei, moment în care oamenii de știință colectează cele mai multe probe.

Următorul pas al cercetătorilor va fi să afle cum pot fi încorporate aceste descoperiri în tratamentele existente pentru cancer, pentru a optimiza terapiile.

În cadrul unor studii ulterioare cu pacienți, profesorul Nicola Aceto dorește să investigheze dacă diferite tipuri de cancer se comportă în mod similar cu cancerul de sân și dacă terapiile existente pot avea mai mult succes dacă pacienții sunt tratați în momente diferite.

Exit mobile version