• Chirurgia minim invazivă a revoluționat modul în care au loc procedurile medicale
  • Una dintre aceste proceduri este toracoscopia video asistată, devenită o obișnuință
  • În viitor, chirurgia robotică de Vezi în fiecare zi tot mai multe cazuri

În fiecare zi, tot mai multe spitale sunt copleșite de numărul mare de pacienți. Însă dacă nu ar fi pandemia, sistemul medical ar traversa cel mai bun moment din istoria omenirii.

Unul din pașii uriași făcuți de medicină este chirurgia minim invazivă. Operațiile clasice sunt făcute din ce în ce mai rar, iar pacienții scapă de dureri și se recuperează mai repede.

„Am ajuns să practicăm astăzi chirurgia minim invazivă uniportală cu o incizie de 2.5 până la 3 centimetri prin care introducem absolut toate instrumentele de lucru. Am avut pacienți care au fost operați, au avut rezecții pulmonare importante, s-a scos un lob al plămânului și a doua zi au plecat acasă”, a explicat Alin Burlacu, medic specialist chirurgie toracică.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Tot mai mulți medici adoptă chirurgia minim invazivă. În alte țări este folosită încă de la finalul anilor 90. La noi, abia acum devine un standard. Și nu în toate spitalele.

„Cred că în primul rând pacienții vor da tonul, ca să spun așa. În momentul în care pacienții vor solicita un anumit tip de abord, inclusiv garda veche ca să spun așa va fi obligată să adopte această strategie”, a precizat Șerban Marinescu, medic primar chirurgie generală.

„Acest abord minim invaziv este un abord sub microscop într-un fel. Camera video te ajută să mărești, să dai zoom in, zoom out. Ceea ce te ajută să obții o calitate mai bună a actului chirurgical”, a explicat Alin Burlacu, medic specialist chirurgie toracică.

Rețelele 5G, viitorul în chirurgia medicală

Dacă prezentul este legat de chirurgia minim invazivă,viitorul sună și mai bine. Și este legat de rețelele 5G. Viteza de transmitere a datelor cu ajutorul 5G face posibilă chirurgia robotică.

„Chirurgia robotică a fost dezvoltată tocmai în acest scop în care un anumit specialist să poată practica o anumită procedură de la mii de kilometri distanță.”, spune Șerban Marinescu, medic primar chirurgie generală.

„Realist vorbind implementarea unui astfel de sistem robotic ar fi cel puțin următorul pas pentru viitorii 5 ani”, a mai menționat Alin Burlacu.

Chirurgia robotică există de 21 de ani. Compania Intuitive Surgical a dezvoltat robotul numit DaVinci încă din anul 2000. De atunci salvează vieți. Inclusiv pe cea a inventatorului său.

„Nu m-am gândit niciodată că voi lucra la design-ul unei tehnologii care va ajuta la salvarea vieții mele. În aprilie 2017 am fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer la prostată. Am fost norocos să obțin o programare la unul dintre chirurgii de top de pe Coasta de Vest care se întâmplă să folosească sistemul nostru de chirurgie robotică. Am mers la spital într-o dimineață și m-am întors în următoarea zi. Mă gândesc la lumea în care copiii mei vor trăi și dacă munca mea va face lumea mai bună la distanță va deveni ceva normal”, a mărturisit Ted Rodgers, vicepreședinte Intuitive.