Carnea crește riscul bolilor de inimă. Rezultatele cercetătorilor de la Oxford

Carnea crește riscul bolilor de inimă, potrivit unui studiu realizat de cercetării de la Oxford. Ei au concluzionat că 50 de grame de roșie cresc riscul de afecțiunilor cardiovasculare cu 9%.

Iar dacă vorbim de carnea procesată, riscul se ridică la 18%. Lilia Andrei este vegetariană de aproape 14 ani și a fost nevoită să renunţe la carne în urma unei probleme de sănătate, dar nu regretă această decizie.

„De la fiinţa aia care nu putea să se ţină pe picioare, care obosea să se ducă să-şi ia o pâine, adormea trei staţii în metrou până la muncă şi moţăia 90% din timp, mai aveam puţin şi mutam mobila prin casă”, spune Lilia Andrei, vegetariană.

Cercetătorii de la Oxford au monitorizat peste 1,4 milioane de persoane pe o perioadă de 30 de ani și recomandă pentru o viață sănătoasă o dietă bazată pe fructe, legume și cereale integrale. Chiar dacă știe deja asta, Ali Amir nu poate avea o masă fără carne.

Mănânc porc, mănânc vită, oaie, cam orice tip de carne. Nu m-am gândit niciodată să renunț pentru că îmi place foarte mult, simt că fără carne nu mă satur la masă“, spune Ali Amir, consumator de carne.

Nutriţionistul Şerban Damian spune că persoanele sedentare, fumătoare sau cu diabet sunt mai predispuse la boli cardiovasculare din cauza consumul de carne roșie sau procesată.

„Consumul de carne, mai ales carnea roșie este legată de creșterea riscului de boli cardiovasculare prin aportul de grăsimi saturate. Pe de altă parte, în cazul cărnii procesate, prin prezența aditivilor și conservanților care se folosesc în timp există riscul apariției unor cancere“, spune Șerban Damian, nutriționist.

Exit mobile version