• Nutriționistul Cristian Mărgărit le recomandă diabeticilor să evite sucurile de fructe sau conservele de fructe cu adaos de zahăr, dar și cele confiate.
  • Nutriționist: „Strugurii nu ar fi potriviți, au o încărcătură glicemică destul de mare“.

Fructele sunt o gustare sănătoasă, chiar și pentru diabetici, potrivit unui studiu realizat de Asociația Americană a Diabetului, dar le recomandă diabeticilor să opteze pentru cele cu indice glicemic scăzut.

Ștefan Dumitru are 24 de ani și a descoperit că are această boală la doar 8 ani. Așa că este nevoit să mănânce fructe în cantități mici, dar zilnic.

„În mod normal la o masă, în funcție de numărul de carbohidrați pe care îl am, știu câtă insulină trebuie să fac și 25% din carbohidrați de obicei 20 de hidrați o să fie din fructe. Banană, măr, în special astea sunt fructele pe care le mănânc“, spune Ștefan Dumitru, pacient.

Diabetul zaharat este o boală cronică metabolică, în care alimentaţia joacă un rol esenţial. Diabetologul Ciprian Constantin spune că regimul alimentar al unui diabetic se bazează pe calcule. Prin urmare, cântăritul fructelor va trebui să devină o obișnuință.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

În general când alcătuiești o dietă pacientului cu diabet, trebuie să ții cont de momentul bolii lui. Dacă este la diagnostic și diabetul lui este dezechilibrat consumul de fructe este unul de obicei controlat atât din punct de vedere al calității fructului cât și din punct de vedere al cantității fructului“, spune Ciprian Constantin, Șef Comp. Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „Carol Davila”.

Nutriționistul Cristian Mărgărit le recomandă diabeticilor să evite sucurile de fructe sau conservele de fructe cu adaos de zahăr, dar și cele confiate.

În primul rând sunt fructele mici, fructele de pădure, afinele, zmeura, căpșunele, mai bogate în antioxidanți, dar cât mai sărace în carbohidrați. Apoi merele, merele verzi, caisele, chiar și bananele, strugurii din punctul meu de vedere nu ar fi potriviți, au o încărcătură glicemică destul de mare“, explică Cristian Mărgărit, nutriționist.