• Termenul de valabilitate al vaccinurilor nu este încă stabilit clar
  • În SUA, unele doze nefolosite pot expira până la sfârșitul lunii acesteia
  • Vaccinurile își păstrează eficiența mai bine dacă sunt depozitate corespunzător, spun specialiștii

Cât timp rezistă vaccinurile și de ce expiră?

O întrebare des întâlnită în spațiul public este cea legată de perioada de valabilitate a vaccinurilor COVID-19. Dar, aceasta este momentan o întrebare care nu are un răspuns concret, spun specialiștii, potrivit ABC News.

Oficialii americani spun că unele doze neutilizate ar putea expira până la sfârșitul lunii, iar Jen Psaki, secretarul de presă de la Casa Albă a declarat joi că datele de expirare despre care se vorbește sunt importante, deoarece administrația Biden lucrează pentru ca dozele să fie trimise cât mai repede posibil țărilor care au nevoie de acestea.

Multe medicamente și vaccinuri pot fi eficiente ani de zile, dacă sunt depozitate corect, dar în cele din urmă toate pot începe să-și piardă eficacitatea la fel cum alimentele se pot degrada într-o cămară. Furnizorii de vaccinuri urmăresc datele de expirare care vin cu fiecare lot, pentru a se asigura că sunt folosite la timp.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

Datele de expirare în cazul vaccinurilor sunt determinate pe baza datelor pe care producătorul le transmite autorităților de reglementare, care arată cât de mult timp oferă vaccinul eficiența potrivită. Potrivit FDA, autoritatea de reglementare din SUA, vaccinurile Pfizer, Moderna și Johnson&Johnson sunt eficiente până la șase luni de la data fabricației, în funcție de modul în care au fost depozitate

Testul de potență

„Testul de potență” măsoară cât timp este eficient un vaccin de la data fabricației. Acesta poate varia în funcție de tipul de vaccin, de ingredientele acestuia, de condițiile de transport și de modul în care este păstrat. Unele vaccinuri, cum ar fi vaccinurile împotriva tetanosului, durează de obicei doi ani dacă sunt depozitate corespunzător.

Totuși, pentru că vaccinurile COVID-19 sunt produse noi, datele de expirare nu pot fi stabilite cu certitudine, ele putând fi prelungite, deoarece companiile au continuat să testeze eșantioane din loturile de dinaintea lansării inițiale pentru public.