• Valoarea unei consultații la specialist scade cu până la 35%.
  • CNAS reduce veniturile medicilor de familie cu 25%.
  • Medicii de familie amenință că nu mai fac consultații gratuite.       

Peste 10.000 de oameni au semnat o petiție online prin care cer anularea deciziei de a scădea sumele decontate pentru consultațiile medicale în ambulator.

În proiectul contractului pe care medicii specialiști și medicii de familie trebuie să îl semneze cu Casa Națională de Asigurări, valoarea decontării este diminuată cu până la 35%.

Medicii specialiști și medicii de familie spun că sumele propuse pentru o consultație nu îi afectează doar pe ei, ci va scădea și calitatea actului medical. Specialiștii din policlinicile de stat spun că vor fi nevoiți să plece la privat. Iar medicii de familie amenință că nu vor semna noile contracte și că, de la 1 februarie nu vor mai acorda consultații medicale gratuite și nici nu vor mai elibera rețete.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
OLIVIA RODRIGO NU MAI CÂNTĂ ÎN UK
CE SERIAL PĂRĂSEȘTE JENNA ORTEGA?
BEYONCE INTRĂ ÎN DICȚIONAR
JOE BIDEN TESTEAZĂ CHATGPT

În fiecare zi au loc proteste ale medicilor din întreaga țară. Negocierile se vor purta joi, iar în plin scandal la conducerea CNAS a fost numită Valeria Herdea, medic de familie și vicepreședintele Colegiului Medicilor.

Alexandru Rafila se spală pe mâini, aruncă mingea în curtea Casei de Asigurări, dar le transmite medicilor să fie de bună credință, el crede că va exista o soluție pentru ca diferențele să fie cât mai mici.

Decidenții noștri doresc să oferim consultații ca pe vremea lui Ceauseșcu: ”Palparea abdomenului, luarea pulsului, auscultarea plămânului și verificarea TA, care s-ar încadra perfect în prețul de 35 lei! Noi dorim ca atât decidenții politici cât și populația să înțeleagă că nu se mai poate face medicină ca acum 40-50 ani!”

Valeria Herdea a fost numită în funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, potrivit unei decizii semnate de premierul Marcel Ciolacu. „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Valeria Herdea se numește în funcția de membru al consiliului de administrație și președinte, cu rang de secretar de stat,

La mijlocul lunii decembrie, Cristian Georgică Celea a fost numit interimar la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial.

Aseară, Marcel Ciolacu a spus că trebuie să existe o echitate socială: „Există medici de familie care câștigă per capita, nu neapărat pe servicii medicale, peste 10.000 de euro, mi se par sume un pic cam mari.

Dacă tot vrem, trebuie să ordonăm această țară, trebuie să creăm o medie. Nu pot să existe medici în orașele mari, dezvoltate, care să câștige peste 15.000 de euro și un medic din zona rurală să câștige o sumă foarte mică, trebuie să existe o echitate socială.

Citește și