- Virusul care provoacă Covid-19 provine dintr-un laborator din Wuhan, spune Robert Redfield, fostul director al Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA.
- Redfield a explicat că, în mod normal, atunci când un agent patogen este transmis de la un animal la om, este nevoie de mult mai mult timp până ca acesta să devină eficient în transmiterea de la om la om.
- Fostul director al CDC a sugerat că eficiența virală crescută a SARS-CoV-2 ar fi putut fi cultivată într-un cadru de laborator.
Robert Redfield, fostul director al Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), și-a exprimat convingerea că virusul care provoacă Covid-19 provine dintr-un laborator din Wuhan, China, contrazicând teoria oficială exprimată de OMS și de mai mulți epidemiologi, scrie Politico.
Într-un interviu la postul CNN, difuzat ieri, Redfield a spus, de asemenea, că virusul a început să se transmită în provincia centrală a Chinei, Hubei, încă din septembrie sau octombrie 2019, interval de timp ce coincide și cu opinia reprezentanților OMS trimiși în Wuhan.
„Acesta este punctul meu de vedere”, a spus Redfield, care a fost director al CDC din 2018 până la sfârșitul mandatului fostului președinte Donald Trump. În prezent el este consilier principal pentru sănătate publică în statul Maryland.
În ceea ce privește originea virusului, Redfield a declarat: „Sunt de părere că etiologia cea mai probabilă a acestui agent patogen în Wuhan este legată de un laborator. A scăpat. Unii oameni nu cred asta. Nu e nicio problemă. Știința va elucida în cele din urmă acest lucru. Nu este [un fenomen] neobișnuit ca agenții patogeni respiratori la care se lucrează într-un laborator să îl infecteze pe cel care lucrează în laborator”.
Observațiile lui Redfield contrazic afirmațiile echipei OMS de luna trecută, potrivit cărora este „extrem de puțin probabil” ca virusul să fi scăpat dintr-un laborator chinez, în speță, de la Institutul de Virologie din Wuhan, mai probabil fiind ca acesta să fi fost transmis la oameni de la un animal. Urmează ca această echipă a OMS să publice în viitorul apropiat și un raport final cu privire la constatările la care au ajuns în urma vizitei în Wuhan, deși mulți pun sub semnul întrebării justețea acestor concluzii atâta vreme cât ancheta echipei OMS în China nu s-a putut desfășura în mod liber.
Varianta oficială este că virusul s-a dezvoltat în mod natural și, la un moment dat, nu se știe când, a trecut de la un animal la un om, așa cum s-a întâmplat cu două virusuri înrudite, SARS și MERS, în ultimele două decenii.
Deși afirmă că un astfel de scenariu este puțin probabil, mulți experți spun totuși că nu pot exclude complet posibilitatea ca virusul să fi scăpat dintr-un laborator.
Când a fost întrebat despre comentariile lui Redfield, directorul Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase, Anthony Fauci, care a lucrat sub administrația Trump și își continuă mandatul și acum sub președintele Joe Biden, a declarat că majoritatea oficialilor din domeniul sănătății publice nu sunt de acord cu teoria originii virusului din laboratoarelor chineze.
Majoritatea cred că, înainte de a fi recunoscut clinic, virusul a circulat în China timp de o lună sau mai mult și că, în acel timp, s-ar fi putut adapta la o transmisie mai eficientă în rândul oamenilor, a spus Fauci.
Iar directorul actual al CDC, Rochelle Walensky, succesorul lui Redfield, a adăugat: „Nu am nimic de spus nici în favoarea, nici împotriva oricăreia dintre ipotezele pe care le-a prezentat dr. Fauci”.
Eficiența virală crescută a SARS-CoV-2 a fost probabil cultivată într-un cadru de laborator
Redfield a spus că nu crede că virusul „a venit cumva de la liliac la om și, în acel moment … a devenit unul dintre cei mai infecțioase virusuri pe care le cunoaște omenirea, cu transmitere de la om la om”.
Fostul director al CDC a explicat că, în mod normal, atunci când un agent patogen este transmis de la un animal la om, „este nevoie de ceva timp până ca acesta să devină din ce în ce mai eficient în transmiterea de la om la om. Nu cred că acest lucru are sens din punct de vedere biologic” în cazul virusului care provoacă Covid-19, a spus el. Însă eficiența virală crescută ar fi putut fi cultivată într-un cadru de laborator, a adăugat Redfield.