• Studiile arată că 4% din populaţie ar fi auzit voci la un moment dat de-a lungul vieţii.
  • Radu Leca, psiholog: „Vocile pe care unii oameni le aud în minte au ajuns să fie regândite și reetichetate din cauză că tot mai mulți oameni le au”.
  • Cercetătorii cred că oamenii au halucinaţii auditive atunci când creierul lor pune un accent disproporţionat pe ce aşteaptă să se întâmple.

Auzi voci? Nu ai o problemă cu schizofrenia. Mulți nu se încadrează în acest tipar. Cercetătorii francezi de la EPFL au studiat fenomenul și spun că ar fi vorba de convingeri, iar astfel creierul nostru ar putea fi păcălit ușor.

„Când subiectul este ancorat în realitate, el nu are cum să audă voci, dar când este pierdut, dezechilibrat și nu are încredere el, există mai multe ancore care îl fac să fie diferit de ceilalți. Simte că imaginea lui nu este bună, că este criticat și că oamenii, cu siguranță au ceva cu el. Aici apare dezechilibrul și în mintea lui apar elemente despre care la început are senzația că le poate controla. Ulterior, nu le mai poate controla și ajunge la psihiatru”, a explicat psihologul Radu Leca la Aleph News.

Radu Leca explică și că „vocile pe care unii oameni le aud în minte au ajuns să fie au ajuns să fie regândite și reetichetate din cauză că tot mai mulți oameni le au. Cercetătorii francezi spun că avem de-a face cu un stres pe care subiectul îl transformă în voci. Aceștia spun că stresul, epuizarea și oboseala te fac să fii un purtător de voci”.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
OLIVIA RODRIGO NU MAI CÂNTĂ ÎN UK
CE SERIAL PĂRĂSEȘTE JENNA ORTEGA?
BEYONCE INTRĂ ÎN DICȚIONAR
JOE BIDEN TESTEAZĂ CHATGPT

Citește și