• FOSO reprezintă frica de a duce grijile cu noi în vacanță.
  • 67% din turiști sunt stresați dacă au telefonul închis sau nu au semnal.
  • 60% din turiști nu vor să plece de la cazare fără telefonul mobil.

Într-o lume care nu mai are timp să se oprească nici ca să respire, o nouă frică pune stăpânire pe oameni.

Dacă în ultimii ani tot mai mulți trăim cu frica să nu cumva să ne scape ceva, cunoscută drept FOMO, 2023 ne arată că ducem fricile după noi în vacanță. Cea mai mare teamă? Să ne deconectăm de la viața noastră de zi cu zi. Un studiu făcut de Priority Pass pe aproape 9 mii de călători din 11 țări arată că o treime dintre turiști trăiesc cu această frică, numită FOSO.
Cei mai mulți dintre călători se tem să nu cumva să rateze un mesaj cât timp nu se uită la telefon, 67% sunt stresați dacă au telefonul închis sau nu au semnal și 60% nici nu se gândesc să plece de la cazare fără telefonul mobil.

Cei din generația Z suferă cel mai tare de FOSO – peste jumătate spun că le este greu să reducă timpul petrecut pe telefon și 51% spun că își verifică mesajele de la muncă, chiar și atunci când sunt în concediu.

Recomandări

UK AR TRIMITE SOLDAȚI ÎN GAZA
AVEM PRINTRE CELE MAI MICI PREȚURI LA ENERGIE
UNDE MĂNÂNCI AZI? LA STREET FOOD FESTIVAL
UNDE MĂNÂNCI AZI? LA STREET FOOD
CE FACI AZI? ȘEDINȚĂ FOTO DE PAȘTE
BLINKEN, AVERTISMENT CĂTRE CHINA

O posibilă soluție ca să scapi de această frică? Să ai parte de servicii cât mai bune în vacanță, începând cu o experiență cât mai plăcută la aeroport: un proces de checkin fără griji, servicii de lounge și… cât mai mult shopping.

„Într-o societate în care ni se spune că „informația e putere”, cred că vrem să ne simțim în putere și facem orice să avem puterea asta. Trăim cu toții niveluri înalte de complexitate, în tot ceea ce facem. La muncă, în viață, la fiecare pas ni se cer informații, ni se solicită să dăm ceva, să spunem, să completăm, să plătim, să știm un cod, să știm o parolă, lucruri de genul acesta”, spune Rodica Obancea, coach profesionist și antreprenor în domeniul dezvoltării organizaționale la emisiunea ȘTIU, de la Aleph News.

„Într-un fel, societatea actuală consolidează cumva nevoia asta continuă de a sta conectat și de a nu stoca toată informația aceasta în mintea noastră, ci de a fi într-un instrument care pentru noi poate să faciliteze niște lucruri”, adaugă Rodica Obancea.

Citește și