• Autorităţile din Franţa au făcut teste la patru ferme. La una dintre ele, nurcile sunt purtătoare ale virusului
  • Toate nurcile de la ferma respectivă vor fi sacrificate
  • Şi alte ţări din Europa se confruntă cu această problemă. Cel mai grav a fost afectată Danemarca, acolo unde animalele au transmis virusul la oameni

Franţa a decis sacrificarea a 1.000 de nurci după ce, în urma unor analize de laborator, s-a descoperit o versiune mutantă de Covid la o fermă, relatează Independent.

Toate animalele de la o fermă din regiunea Eure-et-Loire, din vestul Franţei, vor fi sacrificate, iar toate produsele de origine animală distruse, a anunţat guvernul francez.

Autorităţile franceze au făcut teste la patru ferme de nurci, după ce la mijlocul lunii noiembrie o versiune mutantă a virusului a fost descoperită la o fermă de nurci din Danemarca. La una dintre ferme nu a fost raportat niciun pericol, în timp ce la celelalte două încă se aşteaptă rezultatele.

Recomandări

POPULARITATEA AMERICII ESTE ÎN DECLIN
TRIMITEM PATRIOT UCRAINEI?
SE RĂCEȘTE VREMEA
NOI IPAD-URI DE LA APPLE
CAMILLA ÎNDEAMNĂ COPIII LA CITIT
PRINȚUL HARRY MERGE ÎN UK

Totodată, guvernul francez a anunţat că fermieri care au avut contact cu aceste animale au fost testaţi negativ, până acum.

Guvernul danez a decis sacrificarea întregii populaţiei de nurci, după ce 12 persoane au luat versiunea mutantă a virusului de la aceste animale. Liderii mondiali în sănătate au avertizat că această nouă versiune a virusului poate face un eventual vaccin mai puţin eficient.

Cazuri de coronavirus la nurci au fost raportate şi în alte ţări din Europa, precum Olanda, Suedia sau Grecia.